Ploaia nu i-a oprit pe tineri să participe la pelerinajul Iclod-Nicula

Pe un timp ploios şi friguros, peste 300 de tineri și adolescenți au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la cea de  a VIII-a ediţie a pelerinajului tinerilor pe jos, “De la Iclod la Mănăstirea Nicula”, un traseu de 17 kilometri dedicat Maicii Domnului.

După ce până la Iclod tinerii au călătorit cu autocare, de acolo, încolonaţi frumos pe marginea şoselei naţionale Cluj-Napoca – Dej, s-au îndreptat pe jos spre municipiul Gherla. După un scurt popas la Biserica „Sf. Treime” de pe strada Clujului, pelerinajul a continuat încă 7 kilometri, până la  Sfânta Mănăstire.

La acest tradiţional pelerinaj destinat tinerilor au mai fost chemaţi să participe preoți și adolescenți. Dimineața, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca s-a ţinut o rugăciune, iar pelerinii au primit binecuvântarea ÎPS Andrei. Apoi s-a pornit pe traseul stabilit de organizatori, în cântări religioase, conversaţii, rugăciune personală. În municipiul Gherla s-au alăturat Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi din localitate şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej. Protopopul Protopopiatului Ortodox Gherla, Paul Iulian Isip, a apreciat că pelerinajul este binevenit, în condițiile în care valorile morale și cele creștine sunt tot mai atacate în ultima perioadă.

De la Gherla a urmat drumul pe jos spre Mănăstirea Nicula, pe o distanță de 7 km. Din păcate, vremea mohorâtă nu a ținut cu cei aproximativ 600 de pelerini, iar ploaia deasă i-a udat pe tot parcursul călătoriei. Sosirea la Nicula a avut loc în jurul orei 18:00. Aici, tinerii credincioși s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus şi au  asistat la vecernia cu litie, iar la sfârşit au luat cina, oferită de mănăstire. Seara, la ora 21:00, pelerinii s-au întors, cu autcare, la Cluj-Napoca.

Pelerinajul a fost organizat în condiţii bune şi în acest an de Arhiepiscopia Clujului şi asociaţiile de tineret: ASCOR Cluj, ATCOR Cluj, Liga Studenților, Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic. De la Gherla s-au mai alăturat ATCOR Gherla și Liga Tinerilor de la Dej.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie