Planul de reacţie rapidă al NATO va costa “cîteva sute de milioane de euro” pe an

AFP

Proiectul de dezvoltare a unor unităţi cu reacţie rapidă în cadrul NATO în replică la criza ucraineană ar urma să coste “cîteva sute de milioane de euro” pe an, a apreciat miercuri un general al Alianţei, remarcînd că acesta este preţul unei “apărări credibile”, relatează AFP.

“Menţinerea oamenilor în alertă are un anumit cost, dar dacă ne organizăm bine şi aceste forţe sînt bine pregătite, va fi o investiţie (…) ce îşi va dovedi rentabilitatea foarte rapid în măsura în care vom deveni mai eficienţi”, a explicat generalul Jean-Paul Palomeros, care conduce unul din cele două comandamente strategice ale NATO din Norfolk (SUA).

“Este costul ce trebuie plătit pentru a avea o apărare şi o alianţă credibile”, a adăugat comandantul suprem al Alianţei însărcinat cu transformarea, într-un interviu pentru AFP.

“Nu sînt cifre colosale dacă ne raportăm la bugetele globale ale ţărilor membre ale Alianţei” şi “nu ar încăpea o comparaţie cu investiţiile foarte importante în apărare”, a apreciat el. Cu titlu de exemplu, Statele Unite ale Americii, care asigură trei sferturi din finanţarea NATO, au cheltuit în 2013 circa 640 de miliarde de dolari în acest domeniu.

Cei 28 de şefi de stat şi de guvern din cadrul NATO urmau să decidă la summitul din Ţara Galilor, cum să creeze, în cadrul forţei de reacţie rapidă a NATO, unităţi capabile să se mobilizeze în cîteva zile în cazul în care izbucneşte o criză. Acest plan de reacţie rapidă (Readiness Action Plan, RAP) ar putea deveni operaţional “pînă la sfîrşitul anului”, a estimat generalul Palomeros.

Articole din aceeasi categorie