Peste 9.000 de poliţişti acţionează suplimentar, în prima zi a noului an şcolar

Peste 9.000 de poliţişti vor acţiona suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă. La Cluj, peste 250 de poliţişti vor acţiona în sistem integrat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

„Pentru Poliţia Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, începând de luni, 12 septembrie, Politia-15fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare” – precizează IGPR.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. Totodată, s-a solicitat supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor. Şeful Poliţiei Române a solicitat, de asemeni, identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Potrivit IGPR, în anul de învăţământ 2015-2016, în urma activităţii desfăşurate de Poliţia Română, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ numărul infracţiunilor a scăzut cu 11,5%, faţă de anul şcolar precedent.

M. T.

Articole din aceeasi categorie