Peste 4.500 situații de urgență gestionate de pompieri, în minivacanța de Paște

Peste 4.500 situații de urgență au fost gestionate de pompierii salvatori în minivacanța sărbătorilor pascale. Majoritatea misiunilor care au presupus intervenția echipajelor operative au fost destinate acordării asistenței medicale de urgență.

„În perioada 6 – 9 aprilie a.c., peste 4.600 de pompieri militari au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, cu aproape 800 de autospeciale de stingere, 111 autospeciale de descarcerare și 320 de echipaje SMURD. Analiza statistică a intervențiilor relevă că numărul acestora a înregistrat o creștere ușoară față de media specifică, pe fondul creșterii numărului intervențiilor pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în special în zilele de 8 și 9 aprilie. În cele patru zile, la nivel național au fost derulate 4.551 intervenții, salvatorii fiind solicitați la 308 misiuni de stingere a incendiilor, 3.839 cazuri SMURD (3.823 pentru acordarea primului ajutor medical și 16 misiuni de descarcerare) și 404 pentru protecția comunităților. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii. De asemenea, în această perioadă, 3.906 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele SMURD, iar 20 de persoane au fost salvate din medii ostile vieții” – informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit sursei citate, pe autostrăzile A2 și A4, unde au fost dislocate temporar echipaje de pompieri care să asigure intervenția imediată (inclusiv cele medicale de urgență), nu au fost înregistrate situații deosebite, care să ducă la pierderi de vieți omenești. Pe timpul slujbelor din noaptea de Înviere, 56 de persoane au fost asistate medical la fața locului de către echipajele de prim-ajutor SMURD, iar 33 dintre acestea au fost transportate la unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare.

M. T.

Articole din aceeasi categorie