Peste 15.000 de pompieri au fost la datorie în perioada Crăciunului

Peste 15.000 de pompieri au fost la datorie în perioada Crăciunului, pentru asigurarea misiunilor destinate protecţiei şi siguranţei cetăţenilor în cazul producerii unor evenimente nedorite, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Informare Publică a IGSU, în perioada 24-26 decembrie, salvatorii au fost solicitaţi să intervină la 3.305 situaţii de urgenţă, dintre care 177 incendii, 2.836 pentru acordarea primului ajutor medical, 19 misiuni de descarcerare şi 65 pentru deblocare/salvare. De asemenea, în această perioadă, 2.440 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 24 au fost salvate din medii ostile vieţii.

Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 13 % faţă de perioada sărbătorilor de anul trecut, aceasta fiind determinată în special de numărul solicitărilor pentru acordarea primului ajutor medical.

Deşi numărul incendiilor produse a scăzut cu aproape 25%, în cele trei zile au fost înregistrate situaţii în care intervenţia pompierilor a condus la salvarea mai multor persoane din calea flăcărilor. Principalele cauze care generează incendii la locuinţe rămîn instalaţiile electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, precum şi coşurile de fum necurăţate sau deteriorate, precizează comunicatul.

Articole din aceeasi categorie