Parteneriat împotriva violenţei în şcoli încheiat între ANES şi Consiliul Naţional al Elevilor

Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) şi Consiliul Naţional al Elevilor au semnat, vineri, un parteneriat de colaborare pentru promovarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi combaterea violenţei în şcoli şi în familie, în cadrul conferinţei „Rolul educaţiei în prevenirea violenţei şi în combaterea stereotipurilor de gen”, găzduită de Spaţiul Public European, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al ANES, prin acest parteneriat se urmăreşte susţinerea integrării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, nediscriminarea pe criteriul de sex în accesul la educaţie, promovarea unor reprezentări ne-stereotipe ale femeilor şi bărbaţilor în materiale didactice, principiul promovării unor relaţii interpersonale non-violente între elevi, precum şi între elevi şi profesori.

De asemenea, parteneriatul are în vedere susţinerea unor eforturi comune în asigurarea informării elevilor privind principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi promovarea unor relaţii interpersonale non-violente şi a unor eforturi comune pentru îmbunătăţirea politicilor publice în domeniul educaţiei incluzive şi non-violente, organizarea unor evenimente comune pentru susţinerea participării echilibrate din perspectivă de gen la deciziile care privesc în mod direct copiii, consultarea periodică a elevilor pe teme legate de educaţie non-stereotipă şi de educaţie non-violentă.

„Obiectivele urmărite de acest parteneriat au fost stabilite având în vedere Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei de gen (Convenţia de la Istanbul), ratificată anul acesta de România, care, în art. 14, conţine prevederi explicite referitoare la obligaţiile statelor semnatare de a-şi asuma introducerea în materiale didactice, la toate nivelurile de educaţie, a unor conţinuturi privind egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, rezolvarea nonviolentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, dreptul la integritate personală şi de obligaţiile ce revin ANES pentru a face demersurile necesare în vederea respectării acestor cerinţe”, afirmă semnatarii comunicatului.

Potrivit aceleiaşi surse, parteneriatul a fost semnat în contextul în care, în anul şcolar 2014-2015, Ministerul Educaţiei a raportat un număr de 18.798 de cazuri de violenţă în şcoli, unele astfel de cazuri fiind asociate cu discriminarea, inclusiv pe criteriul de sex.

Articole din aceeasi categorie