Parlamentul libian s-a refugiat pe un feribot grecesc

The Guardian

Noul parlament libian, pe care războiul civil l-a obligat să abandoneze Tripoli şi să se instaleze în localitatea Tobruk, situată în extremitatea estică a ţării, şi-a găsit acum drept refugiu un feribot grecesc, ce a devenit hotel plutitor pentru membrii legislativului rezultat în urma alegerilor de pe 25 iunie, dar care nu mai are practic nicio autoritate într-o ţară în care nenumăratele facţiuni armate rivale fac legea.

În urma luptelor din ultimele săptămîni, grupările islamiste au cucerit capitala Tripoli şi cea mai mare parte din Benghazi, al doilea oraş al ţării, ei avansînd pînă aproape de Tobruk, ultima localitate importantă înaintea graniţei cu Egiptul. În prezent, micul port din acest oraş unde este ancorat feribotul Elyros a devenit ultima redută a ceea ce a mai rămas din puterea legitimă a Libiei. Parlamentarii sînt cazaţi la bordul feribotului, iar şedinţele legislativului, Camera Reprezentanţilor, se desfăşoară în sala de conferinţe a unui hotel din apropiere.

Dar autoritatea noului for legislativ este contestată de islamiştii ce domină fostul parlament, Congresul Naţional General (GNC), care se reuneşte chiar în capitala Tripoli şi a numit pe 25 august un premier în persoana deputatului islamist Omar al-Hasi. Patru zile mai tîrziu, guvernul provizoriu libian, condus de Abdullah al-Thani, şi-a prezentat demisia, pentru a permite constituirea unui nou executiv. Dar de atunci diferitele grupări islamiste au cîştigat tot mai mult teren pe plan militar, iar noul parlament a ajuns complet izolat la Tobruk.

Aceste evoluţii accentuează starea de haos într-o ţară ce este la discreţia numeroaselor grupări care cu trei ani în urmă erau unite în lupta împotriva fostului preşedinte Muammar Gaddafi, dar care după înlăturarea acestuia de la putere s-au scindat în diferite facţiuni care de atunci îşi dispută supremaţia.

Pe de altă parte, în timp ce comunitatea internaţională nu ia nicio măsură, conflictul intern din Libia tinde să se transforme într-unul regional, în condiţiile în care unele state arabe acordă direct sprijin financiar şi/sau militar grupărilor libiene. Astfel, Qatarul şi Sudanul susţin islamiştii, conform Pentagonului, Sudanul furnizînd direct arme acestora, în timp ce Emiratele Arabe Unite şi Egiptul sînt considerate a fi de partea naţionaliştilor, adversarii grupărilor islamiste. Conform aceloraşi surse de la Washington, aviaţia Emiratelor Arabe Unite este cea care a bombardat la sfîrşitul lunii august poziţiile miliţiilor islamiste la Tripoli, iar Egiptul a pus bazele sale la dispoziţia avioanelor care au executa raidurile.

Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a cerut  comunităţii internaţionale să se mobilizeze pentru stabilizarea situaţiei din Libia, avertizînd că această ţară riscă să devină un sanctuar pentru terorişti. El a anunţat că trupele franceze staţionate în Mali ar putea să se îndrepte către frontiera cu Libia.

Articole din aceeasi categorie