Pâinea străbunilor – proiect de reconstituire a unui cuptor antic, la Sălicea, iniţiat de Asociaţia „Virtus Antiqua”

Painea-strabunilor-0Membrii Asociaţiei „Virtus Antiqua” intenţionează construirea unui cuptor de pâine în stil antic, în cadrul centrului de reconstituire în aer liber de la Sălicea, Camp Virtus.

„Anul acesta am construit o variantă de probă, ca orice lucru în arheologia experimentală – o metodă de înţelegere a trecutului, aşa cum este el descoperit pe cale arheologică, prin reconstituirea şi încercarea de folosire Painea-strabunilor-1practică a unor obiecte sau construcţii. Din nefericire, rezultatele experimentului au lăsat de dorit: deşi a rezistat la câteva experimente culinare, cuptorul din lut pe structură de nuiele a crăpat, devenind nefuncţional. Echipa a tras totuşi concluziile necesare: faptul că dacii şi romanii probabil nu construiau cuptoare pe structură de nuiele, căci aceasta împiedică „strângerea” cupolei de lut la uscare şi ardere; faptul că Painea-strabunilor-2obiectivul trebuie întâi acoperit pentru a feri cuptorul în construcţie de soare puternic şi intemperii, iar înălţimea cupolei nu trebuie să fie prea mare, deoarece creşte în mod inutil consumul de lemne” – a declarat, pentru Făclia, muzeograf dr. Ana-Maria Gruia.

Refacerea cuptorului în stil antic este unul dintre obiectivele proiectului „Pâinea străbunilor”, depus de trei dintre Painea-strabunilor-3voluntarii Virtus Antiqua la Com’on Cluj-Napoca. Echipa informală, compusă din tineri cu studii doctorale în istorie, respectiv industria alimentară, îşi propune – conform celor declarate de dr. Ana-Maria Gruia – „să îmbine arheologia experimentală, reconstituirea istorică şi educaţia alimentară, organizând o serie de ateliere cu copii de grădiniţă pe tema realizării pâinii în trecut şi în Painea-strabunilor-4prezent”.

„Primul obiectiv specific este reprezentat de promovarea și pregătirea locației unde se vor desfășura atelierele de brutărie antică și contemporană. Al doilea obiectiv specific îl reprezintă construirea unui cuptor de pâine tradițional – «Cuptorul lui Comosicus», necesar pentru buna desfășurare a atelierelor gratuite de brutărie cu copii din grădinițele clujene. Al treilea obiectiv este reprezentat de organizarea de ateliere de brutărie din antichitate și din prezent și de educație în cea ce privește consumul produselor de panificație. Cei mici vor avea posibilitatea să participe la pregătirea lemnelor pentru foc și realizarea acestuia prin metode tradiționale (amnar / iască), la pregătirea aluatului pentru pâine după rețete tradiționale, dar și actuale, la pregătirea maielei, modelare, dospire, coacere. În același timp, acest proiectul îşi propune dezvoltarea legăturii dintre consumatorul de la oraș și Painea-strabunilor-5fermele din vecinătate, de pe raza municipiului Cluj-Napoca” – precizează Ana-Maria Gruia.

 Prin procesul participativ de tineret „Com’on Cluj-Napoca”, municipiul va finanța implementarea acelor inițiative propuse de grupuri informale de tineri din localitate, care au legătură cu obiectivul municipiului de a dobândi titlul de Capitala Europeană a Culturii 2021. Voturile obţinute online de către fiecare proiect contează în alocarea fondurilor. Cei care doresc să susţină proiectul „Pâinea străbunilor” şi sunt stabiliţi în municipiul Cluj-Napoca, sunt invitaţi să voteze online iniţiativa nr. 131: http://comoncluj.ro/en/votes/initiative/131.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie