“Omuleţii verzi” ar fi apărut pe teritoriul Republicii Moldova

Unian

Rusia intenţionează să destabilizeze situaţia din Republica Moldova, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Kiev, purtătorul de cuvînt al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Andrii Lîsenko.

“Rusia încearcă să destabilizeze situaţia nu numai în Ucraina, dar şi în alte ţări. Pe teritoriul Republicii Moldova sînt prezenţi aşa-numiţii “omuleţi verzi”, ce racolează tineri şi îi iniţiază în tehnici de dezinformare, cum să acţioneze în situaţii excepţionale şi să utilizeze arme de calibru mic”, a afirmat Lîsenko.

Mmai mult de 500 de persoane ar fi fost recrutate în sudul Republicii Moldova, fiind ulterior instruite la Rostov, Moscova, în Transnistria şi Bălţi. La 21 august, autorităţile din Transnistria au declarat mobilizarea rezerviştilor pentru exerciţii pe o perioadă de o lună de zile.

“Omuleţii verzi” au fost etichetaţi militarii ruşi care au apărut în uniforme fără însemne în Crimeea, cu o lună înainte de anexarea oficială a peninsulei ucrainene la Rusia. Moscova a negat prezenţa trupelor sale în peninsula din sudul Ucrainei. Ulterior, însuşi preşedintele rus Vladimir Putin i-a decorat pe militarii care au participat la evenimentele ce au dus la anexarea Crimeii la Federaţia Rusă în luna martie.

Articole din aceeasi categorie