O nouă acţiune de deshumare a unei victime a Securităţii Cluj, iniţiată de IICCMER

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, în zilele de 25-26 septembrie, o nouă acţiune de investigaţii arheologice pe teritoriul comunei Bistra, din jud. Alba, în scopul deshumării şi recuperării rămăşiţelor pământeşti ale lui Andreşel Ioan, executat de Securitate în ziua de 16 august 1950.

Andreşel Ioan, născut în comuna Bistra la data de 28 august 1877, era dintr-o familie cu stare materială bună, motiv pentru care, după instaurarea regimului comunist, autorităţile l-au încadrat în categoria socială a chiaburilor.

“La începutul anului 1949, membrii organizaţiei de rezistenţă armată anticomunistă Frontul Apărării Naţionale, înfiinţată în decembrie 1948, şi-au amenajat o tabără în zona Bistra, în locul numit Groşi. În 4 martie 1949 asupra taberei partizanilor Securitatea a organizat şi întreprins un atac armat, în urma căruia au rezultat victime de ambele părţi, fiind capturaţi mai mulţi prizonieri. Dintre partizanii care au scăpat din încercuire mulţi au fost prinşi după scurt timp, fiind ulterior condamnaţi la închisoare sau chiar la moarte. Unii au mai rezistat o vreme ca fugari, însă şi aceştia au fost până la urmă ucişi, în diferite împrejurări, de Securitate sau Miliţie. În această situaţie s-au aflat doi partizani originari din satele zonei, Nicolae Selagea din Dealu Capsei şi Ihuţ Traian din Aroneşti, ucişi, primul în 2 septembrie 1950 şi al doilea în 5 august 1952. Câtă vreme aceştia au fost fugari şi au stat ascunşi în munte, au fost ajutaţi de familii şi de rude să supravieţuiască, fiind susţinuţi şi de unii localnici, catalogaţi de autorităţi drept chiaburi şi persoane reacţionare. Aceştia din urmă aveau o influenţă mare asupra membrilor comunităţii, îndemnând lumea să-i sprijine pe partizani. Totodată, aceste persoane desfăşurau o constantă propagandă anticomunistă, instigând sătenii la nesupunere şi împotrivire la încercările autorităţilor de a înfiinţa la Bistra o Gospodărie Agricolă Colectivă” – informează IICCMER.

Ca urmare, Securitatea a întreprins măsuri dure împotriva tuturor celor care promovau astfel de fapte şi idei. În baza instrucţiunilor primite din partea Direcţiei Regionale a Securităţii Poporului Cluj şi în înţelegere cu conducerea Organizaţiei Judeţene a Partidului Muncitoresc Român din Turda, Serviciul Judeţean al Securităţii Poporului Turda a organizat o acţiune represivă de intimidare şi constrângere a populaţiei din Bistra.

“În ziua de 14 august 1950, în zonă au fost trimise de la Turda mai multe cadre operative de securitate, care, în colaborare cu personalul Biroului de Securitate din Câmpeni şi cu miliţieni de la Posturile de Miliţie Bistra şi Câmpeni, au reţinut şi transportat la sediul Securităţii din Câmpeni circa 35 de persoane, acestea fiind rude apropiate ale partizanilor Nicolae Selagea şi Ihuţ Traian, dar şi persoane cu o stare materială mai bună, considerate ca fiind chiaburi şi suspectate că ar acorda sprijin partizanilor. Aici au fost cu toţii anchetaţi şi ameninţaţi, fără a li se lua însă declaraţii scrise. În urma aşa-ziselor cercetări, s-a constatat că pentru situaţia creată în Bistra se fac vinovaţi trei chiaburi, şi anume Andreşel Ioan, Pom Traian şi Trifa Iosif, ultimii doi fiind deja reţinuţi la Câmpeni. Măsurile dispuse de Securitate au fost ca aceştia să fie imediat executaţi în locuri prestabilite. Ca urmare, în dimineaţa zilei de 16 august 1950, Pom Traian şi Trifa Iosif au fost aduşi la Bistra, de unde au fost transportaţi pe jos şi executaţi prin împuşcare, în locuri diferite. După execuţia acestora, în aceeaşi zi, înainte de orele amiezii, Andreşel Ioan a fost căutat şi ridicat de la locuinţa ce o avea în munte, la Dosul Neagului, unde pe timpul verii stătea cu animalele. Conform mărturiilor unor localnici, Andreşel a fost maltratat şi apoi transportat pe o distanţă de circa 1,5 km până la locul cunoscut sub denumirea de Poarta între Căi, aici fiind executat prin împuşcare” – arată cercetătorii IICCMER.

Cadavrul lui Andreşel Ioan, precum şi trupurile celorlalte două victime au fost lăsate pe locurile de execuţie, fiind îngropate a doua zi. Pentru săparea gropilor de mormânt au fost aduse cu forţa rude ale celor doi partizani, Selagea şi Ihuţ, precum şi alţi oameni mai înstăriţi din Bistra, care fuseseră anchetaţi la Câmpeni, moartea consătenilor fiindu-le dată ca exemplu. Conform mărturiilor, pe trupul fiecărei victime a fost pusă o bucată de carton pe care era scris: „Cine face ca el, ca el să păţească”. Conform IICCMER, pe locul mormintelor rudele victimelor nu au avut voie să pună vreo cruce sau un alt semn de recunoaştere.

Din informaţiile documentare existente, precum şi din mărturiile unor foste cadre de securitate, rezultă că aceste omoruri au fost ordonate direct de către conducerea D.R.S.P. Cluj, prin şeful de atunci al acestei structuri de securitate, colonelul Patriciu Mihai (nume real, Grunsperger), în complicitate cu adjunctul său, locotenent-colonel Cuteanu Gheorghe. Executarea ordinului sau a instrucţiunilor a fost îndeplinită de către S.J.S.P. Turda, condus de maiorul Kovacs Mihai, care a coordonat personal şi operaţiunile din teren. Din personalul Securităţii din Turda, cunoaştem că au fost trimişi în misiune locotenent Herţa Vasile, şeful Biroului Anchete, adjunctul acestuia, sublocotenent Tăuţan Valentin, şi locotenent Popa Vasile, şeful Biroului I Informaţii. La Câmpeni, şeful Biroului local de Securitate era sublocotenent Cosman Gheorghe, acesta fiind subordonat S.J.S.P. Turda. Pe lângă aceştia, în pregătirea şi săvârşirea crimelor au mai fost implicate şi alte cadre de securitate şi miliţie. Cât priveşte pe colonelul Patriciu (Grunsperger), acesta s-a născut la 19 ianuarie 1909 în com. Brusturi, jud. Bihor, şi a decedat la Cluj în 29 mai 1997. Deşi a ordonat personal zeci de execuţii fără judecată, dispunând arestarea şi trimiterea arbitrară în puşcării şi lagăre de muncă a sute de oameni, dintre care mulţi nu s-au mai întors acasă, câtă vreme a fost în viaţă nu a fost cercetat şi nu a răspuns penal pentru crimele sale” – precizează IICCMER, într-un comunicat remis presei.

Conform comunicatului, investigaţiile în cazul crimelor de la Bistra au fost începute încă din vara anului 2008. Mormântul lui Pom Traian a fost descoperit şi osemintele victimei recuperate în cursul unei acţiuni organizate în septembrie 2016. Locul mormântului lui Andreşel Ioan a fost identificat cu precizie de echipa arheologică a institutului la începutul lunii septembrie 2017.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER şi instituţiile muzeale partenere şi colaboratoare (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii din Aiud), alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator), Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horaţiu Groza şi Marius Oprea. Investigaţiile se vor desfăşura în prezenţa unui procuror militar de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie care a fost sesizată de IICCMER în privinţa acestui caz de omor şi a locului unde victima a fost înhumată.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie