Noua Comisie Europeană: Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte susţinător al unei “Europe cu priorităţi adecvate”

AFP

Olandezul Frans Timmermans, care va fi “adjunctul” şi “mîna dreaptă” a preşedintelui noii Comisii Europene Jean Claude Juncker, este un fin cunoscător al Uniunii Europene, poliglot, amator de fotbal şi susţinător al unei “Europe puternice cu priorităţi adecvate.

Laburistul, în vîrstă de 53 de ani, devine prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu “îmbunătăţirea reglementării, a relaţiilor interinstituţionale, a statului de drept şi a cartei drepturilor fundamentale”.

Fiu de diplomat, Timmermans şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara Olandei, înainte de a deveni ministru de externe al ţării sale. Născut la 6 mai 1961 la Maastricht – oraş ce a marcat identitatea Europei, prin tratatul din 1992 care-i poartă numele -, Frans Timmermans a urmat liceul în şcoli britanice de la Roma şi din Olanda, după care a studiat literatura franceză în Olanda, apoi dreptul european la Universitatea din Nancy (Franţa).

Primii paşi în diplomaţie i-a făcut la începutul anilor 90, cînd, într-o Uniune Sovietică ce-şi trăia ultimele zile, a ocupat un post la Ambasada olandeză de la Moscova. Ulterior, el a lucrat pentru olandezul Hans van de Broek, pe atunci comisar european pentru relaţii externe, iar după aceea pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

În 1988, Timmermans a fost ales deputat, iar între 2007 şi 2010 a fost ministru al afacerilor europene, pentru ca în 2012 să fie numit în fruntea Ministerului de Externe, în guvernul liberalului Mark Rutte.

Frans Timmermans vorbeşte rusa, italiana, engleza, franceza şi germana, pe lîngă limba sa maternă.

În martie, actualul prim-vicepreşedinte desemnat al CE a făcut apel, într-un articol publicat în ziarul Handelsblatt, împreună cu ministrul de externe german Frank Walter Steinmeier, la o “Europă puternică, avînd priorităţi adecvate, o Europă puternică în subiecte importante şi tăcută în subiecte mai puţin importante”.

“Europa trebuie să se ocupe de subiectele importante, acelea în legătură cu care nu putem realiza nimic decît dacă luăm poziţie împreună: politica faţă de vecinii noştri de la sud şi de la est. Îmbunătăţirea capacităţii noastre de reacţie rapidă la provocările de politică externă este un exemplu-cheie”, în opinia lui Timmermans.

În egală măsură, în lumina succesului înregistrat de echipa naţională de fotbal a Olandei la Campionatul Mondial din acest an, marele microbist Timmermans i-a încurajat pe diplomaţii olandezi să practice ceea ce el a numit “diplomaţia fotbalului”.

www.agerpres.ro

Articole din aceeasi categorie