Napoleon Bonaparte. O viaţă ilustrată în medalii

Peste 270 de medalii din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei vor fi prezentate publicului clujean în cadrul expoziţiei „Napoleon Bonaparte. O viaţă ilustrată în medalii”, organizată la împlinirea a două sute de ani de la bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815).

„Colecţia, ale cărei baze au fost puse în anul 1842 (donaţia Esterhazy Laszlo), a fost îmbogăţită ulterior Napoleon-Bonaparteprin strădaniile mai multor generaţii de colecţionari, iar acum va putea fi admirată în premieră, în integralitatea sa. Cele peste 270 de medalii, jetoane şi copii napoleoniene din colecţie sînt realizate din metal preţios şi comun, fiind emise timp de patru decenii, între anii 1792-1832. Medaliile fac referire atît la evenimente militare, cît şi la cele politice, culturale sau sociale şi reprezintă în ansamblu o incursiune captivantă într-o perioadă zbuciumată din istoria Europei, marcată decisiv de Napoleon, personalitate care a fascinat şi continuă să fascineaze generaţie după generaţie. Un exemplu ilustrativ în acest sens îl reprezintă două dintre aceste medalii, şi anume Medalia pentru gloria Armatei franceze şi Medalia pentru victoriile antinapoleoniene şi Congresul de la Viena. Luate împreună, datele conţinute pe aceste piese condensează întreaga istorie militară a continentului nostru în anii Revoluţiei şi Imperiului (1792-1814), victoriile unei părţi fiind în acelaşi timp înfrngerile celeilalte. Cele mai multe dintre medalii au fost emise în Franţa, dar există şi piese care provin din Prusia, Austria ori Anglia. Pentru Napoleon, medaliile au constituit un excelent mijloc de propagandă şi de aceea, împăratul a sprijinit constant fondarea instituţiilor însărcinate cu emiterea lor, precum şi premierea gravorilor care au realizat astfel adevărate capodopere artistice” – se precizează într-un comunicat al MNIT remis, marţi, presei.

Vernisajul expoziţiei „Napoleon Bonaparte. O viaţă ilustrată în medalii” va avea loc joi, 18 iunie, ora 13:00, la sediul MNIT din str. Constantin Daicoviciu nr. 2. Expoziţia va rămîne deschisă pînă în 4 octombrie.

M. T.

Articole din aceeasi categorie