Mass-media independente din Rusia vor adevărul despre trupele ruse din Ucraina

AFP

Mai multe mass-media independente ruse au cerut, miercuri, adevărul despre participarea militară a Rusiei în conflictul din Ucraina, a doua zi după ce Kievul a anunţat capturarea a zece paraşutişti ruşi, care, potrivit Moscovei, “s-au rătăcit”.

“Rusia se află în război cu Ucraina şi dacă da, din ce motive?”, întreabă, într-un editorial, unul dintre principalele cotidiene ruse, Vedomosti. “Fără îndoială, politicienii şi militarii ruşi vor să acţioneze “ca în Crimeea”, unde participarea soldaţilor ruşi nu a fost recunoscută decît mai tîrziu”, opinează cotidianul, amintind de anexarea peninsulei ucrainene, în martie anul curent. Însă, după cum atenţionează cotidianul, “este imposibil să păstrezi secretul absolut”. “Cineva va trebui să poarte răspunderea pentru victimele” militare ruse.

Alte mass-media ruse de opoziţie, printre care Novaia Gazeta, care apare de trei ori pe săptămînă, revista online Fontanka.ru şi postul de televiziune Dojd”, au publicat reportaje despre înmormîntarea luni, lîngă Pskov (vestul Rusiei), a doi paraşutişti ruşi care au murit, potrivit apropiaţilor, în Ucraina. “Mai multe zeci de bărbaţi din a 76-a divizie aeropurtată nu le mai răspund (la telefon) apropiaţilor lor, în timp ce şefii lor ierarhici asigură că ei sînt toţi vii şi nevătămaţi”, notează publicaţia menţionată.

“Suntem în punctul în care tăcerea poate provoca un incendiu monstruos”, rezumă publicaţia Pskovskaia Gubernia, al cărei site a devenit inaccesibil timp de mai multe ore după publicarea reportajului despre funeraliile celor doi paraşutişti.

Întrebat marţi, în timpul summitului de la Minsk, în legătură cu cei zece paraşutişti ruşi capturaţi de Kiev, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că soldaţii “patrulau frontiera şi este posibil să se fi pomenit din greşeală pe teritoriul ucrainean”. De asemenea, Putin a afirmat că “zeci” de soldaţi ucraineni au trecut la rîndul lor, mai demult, frontiera Rusiei, dar au revenit în Ucraina.

Articole din aceeasi categorie