La sfârșit de săptămână, incendiile…

Pompierii au intervenit duminică dimineața, în jurul orei 6:30, cu o autospecială, pentru a stingere flăcările care cuprinseseră acoperișul unei case din localitatea Sânmărghita, comuna Mica.

Flăcările, care inițial au cuprins funinginea din interiorul hornului și porțiuni din acoperișul și podul casei, au fost controlate rapid, fiind evitată propagarea mai departe de limitele în care au fost găsite – a anunțat ISU Cluj.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment.

Din cercetările preliminare rezultă că incendiul a fost cauzat de necurățirea coșului pentru evacuarea fumului.

Un alt incendiu s-a produs vineri seara, în jurul orei 22:00, în interiorul unei bucătării de vară din localitatea Valea Florilor, comuna Ploscoș.

Pompierii au intervenit cu două speciale, dar, până la sosirea lor, locatarii au reușit să țină sub control flăcările ce cuprinseseră o bună parte a mobilierului și a tavanului din bucătăria de vară. A fost evitată extinderea flăcărilor la structura din lemn a acoperișului anexei, dar și a casei de locuit de care era alipită anexa.

Nici ca urmare a acestui eveniment nu au fost persoane rănite.

Din cercetările preliminare, se pare că focul a pornit de la o „neglijență privind utilizarea sobei pentru încălzirea locuinței”.

M. T.

Articole din aceeasi categorie