La Dej, comorile din lada de zestre au ieşit la suprafaţă

Datoria  noastră în ziua de astăzi este să păstrăm tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti.  Acesta a fost scopul organizării de către Despărţământul ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej a Festivalului de colinde şi obiceiuri strămoşeşti „Comoara din lada de zestre”.

Sala Centrului Cultural „Arta” din municipiul Dej a fost şi de această dată neîncăpătoare, colindătorii şi povestitorii din cele 12 localităţi (din care una din Maramureşi) atrăgând ca un  magnet spectatorii în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă. Au participat formaţii artistice din Şomcuta Mare, Bobâlna, Batin, Căşeiu, Chiuieşti, Câţcău,  Cuzdrioara, Nireş, Rugăşeşti, Unguraş, Vad şi din municipiul Dej, reprezentat de talentaţii colindători ai şcolilor „Mihai Eminescu”,   „Avram Iancu” şi ai Liceului Special. Am avut ocazia să admirăm şi splendidele costume populare, dar şi să ne bucurăm de frumoasele  colinde şi cântece strămoşeşti din Ţinutul Someşurilor. Este meritul conducerii Despărţământului ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej, în frunte cu preşedintele dr. ec. Radu Gavrilă, omul de cultură care în cursul acestui an a organizat zeci de manifestări artistice, literare şi muzicale.

Zilele trecute, astriştii dejeni au fost invitaţi la un festival de colinde ce a avut loc în orăşelul Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, organizat de filiala ASTRA din localitate.

Festivalul de colinde şi obiceiuri strămoşeşti „Comoara din lada de zestre” s-a desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului  Dej şi al  Consiliului Local.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie