La Cluj-Napoca se sărbătoreşte „continuarea tradiţiei legendare de aproape 1000 de ani a Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta în serviciul umanităţii”

Reprezentanţi ai Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta din România (printre care şi contele Kálnoky Tibor – ospitalierul Ordinului Suveran al Cavalerilor din România, Excelenţa Sa Franz Alfred Graf Hartig – ambasador al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta în România) şi alte ţări din Europa, reprezentanţi ai Serviciilor de Ajutor Maltez din Germania, Austria, Italia, Ungaria, Albania, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale, reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, diplomaţi, reprezentanţi din întreaga ţară ai Serviciului de ajutor Maltez în România participă sîmbătă, 15 octombrie, la Cluj-Napoca, la celebrarea celei de a 20-a aniversări a Serviciului de Ajutor Maltez în România.

Cei 20 de ani de activitate ai Serviciului de Ajutor Maltez în România vor fi marcaţi printr-o liturghie solemnă celebrată la Biserica romano-catolică „Sf. Mihail”, cu participarea reprezentanţilor Bisericilor romano-catolice, greco-catolice, ortodoxe, unitariene, reformate. Liturghia va fi urmată de Gala Aniversării Jubiliare a SAMR, prilej cu care se vor înmîna distincţii celor care de-a lungul anilor au susţinut activităţile organizaţiei.

Rezultatele obţinute şi experienţa dobîndită în cursul anilor ne conferă încredere, curaj şi puterea de a merge mai departe. Doresc să mulţumesc, în numele sutelor de mii de beneficiari, tuturor acelora care, de-a lungul anilor, au crezut în cauza noastră şi ne-au ajutat să ducem mai departe deviza «Păstrarea credinţei şi ajutorarea nevoiaşilor» – declară Zsuzsa Barla, secretar general al SAMR.

Serviciul de Ajutor Maltez în România, înfiinţat cu 20 de ani în urmă de un grup de oameni motivaţi, după revoluţia din 1989, să înfiinţeze şi în ţara noastră „o asociaţie bazată pe idealul de a construi o societate mai bună, mai dreaptă, care să garanteze demnitatea vieţii individului de la concepţie pînă în ultimele clipe ale acestuia” – după cum mărturiseşte Bárányi Ildikó, membru fondator şi preşedinte Filiala Timişoara a SAMR – numără în prezent 22 de filiale şi sucursale în întreaga ţară, avînd sediul central la Cluj-Napoca

Pe parcursul anilor, SAMR a dezvoltat o reţea naţională eficientă de servicii sociale, în cadrul căreia activează 1.600 de voluntari, 500 dintre aceştia fiind tineri. Programele şi activităţile oferite de SAMR se adresează celor aflaţi în nevoie, de la copii orfani şi persoane cu dizabilităţi, pînă la vîrstnici izolaţi la domiciliu. În prezent asociaţia derulează peste 100 de programe sociale pentru 4.000 de beneficiari direcţi.

„Egida Serviciului de Ajutor Maltez în România este continuitatea. Zi de zi ne străduim să ducem mai departe programele dezvoltate în cursul celor 20 de ani. Credem că intervenţia pe termen lung contribuie la dezvoltarea sustenabilă a societăţii şi de aceea punem accent pe programe care şi-au dovedit de-a lungul timpului eficienţa, ele fiind concepute unitar şi fiind armonizate cu principiile creştine care au susţinut umanitatea”, declară secretarul general al SAMR, Zsuzsa Barla.

În semn de aleasă apreciere pentru serviciile sociale prestate de organizaţie în ultimii 20 de ani, în anul 2011 Preşedinţia României a decorat Serviciul de Ajutor Maltez în România cu ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie