La Beliș, cei trei pui de barză erau… patru!

Luca, Ioan, Matei și Marcu, ar zice un povestitor, hâtru ca orice povestitor dintr-un sat de munte. Și totuși…

Eu am numărat trei puișori, pentru că doar trei capete am zărit, inițial, ivindu-se de sub aripile largi ale berzei de la Beliș. Trei au numărat și cei care au „balcon cu vedere la barză” și care și-au făcut un obicei în a privi zilnic cuibul, cu toate „evenimentele” care se petrec acolo.

Eram cu aparatul de fotografiat în mână, aproape de cuib, când a apărut un povestitor. La sat, povestitorii le știu pe toate: și cele de pe lumea asta și cele de pe lumea cealaltă; știu și ce vorbesc păsările, și ce gândesc stelele când se aprind pe cer, și ce descântă vântul când trece printre frunze. ”Îs patru pui, nu tri, cum ai scris tu”, îmi zice. „Da’ de unde știi?” – întreb, ca și cum n-aș cunoaște „secretul atotștiinței povestitorilor”. ”Știu pântru că așe trebe să fie”, îmi răspunde râzând, și face apoi semn cu mâna spre cele patru zări. ”Câte un Vestitor pântru fiecare zare”.

N-am înțeles, atunci, tâlcul vorbelor povestitorului. Nici să-l întreb mai multe n-am apucat, pentru că dispăruse cât ai clipi din ochi, sau cât ar da bărzoiul din aripi, să ajungă, repede, cu mâncarea proaspătă la pui. Povestitorii sunt ca nălucile, îi auzi, îi vezi, da´ când să-i tragi de mânecă, gata, s-au dus!

În ziua următoare, venind spre Cluj, am oprit, ca de obicei, la cuibul berzelor de la Beliș. Întâi, n-am văzut nimic. Dispăruse și barza, iar cuibul părea gol. Apoi, dintr-o dată, dintre crengile care alcătuiesc cuibul s-au ivit patru „clonțuri”, larg deschise către cele patru zări. Un cor mut, al flămânzilor, „strigându-și” prin gesturi, cu disperare, foamea. Bărzoiul nu ajunsese la timp cu mâncarea, iar barza plecase în goană să aducă ea. Puii rămăseseră descoperiți și singuri.

Povestitorul avusese dreptate. Patru, și nu trei pui au „adus pe lume” berzele de la Beliș. Câte „un Vestitor” pentru… fiecare zare. Eu i-aș numi Gheorghe, Vasile, Grigore și Ioan. Sau Gheorghe, Maria, Ioana (ori Ileana) și Vasile. Povestitorul, numai el știe de ce, le zice Matei, Luca, Marcu și Ioan.

Nu mă pot pune cu povestitorii. Eu nu știu vorbi cu păsările și nici n-am aflat, încă, tainele Vestitorilor…

M. TRIPON