Ingrediente farmaceutice din specii comune de animale şi insecte

Până la sfârşitul lunii iunie a.c., Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 28), parte a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, găzduieşte expoziţia temporară intitulată „Animale vindecătoare. Ingrediente de origine animală în vechile farmacii transilvănene”.

Din cadrul acestei expoziţii am prezentat până acum diverse ingrediente exotice, obţinute de la specii precum caşalot, pisici civet, sepie, hyrax, castori din zona Rusiei etc., dar acum ne vom opri şi asupra ingredientelor mai obişnuite, de la specii europene comune, uşor accesibile şi în Transilvania, precum albină, gândac de frasin, urs, cerb, capră, porc şi altele.

Cel mai comun ingredient de acest tip era untura de porc, folosită extrem de des ca bază pentru unguente. Coarnele de cerb erau o bună sursă de calciu. Împotriva acidităţii gastrice se recomandau aşa-numiţii ochi de rac.

Se mai utilizau organe (plămâni, inimă, organe sexuale) ale animalelor sălbatice – iepuri, urşi, vulpi, cerbi, dar şi bila de taur şi sângele de capră domestică.

Ceara de albine a intrat dintotdeauna în componenţa unguentelor şi plasturilor, dar a fost utilizată şi ca diuretic sau în fumigaţii împotriva isteriei. Plasturii erau mici bucăţi de pânză, pe o parte cu pastă medicinală densă și lipicioasă, care se aplicau pe răni pentru a le feri de infecții. Ceara era folosită în farmacii şi pentru lumânări, pe care tot farmacistul le prepara pentru vânzare şi cu care asigura la început iluminarea farmaciei. Mierea era şi ea foarte des folosită în farmacii, în special în preparate compuse.

Axungia porci [untura de porc] este în farmacie o marfă importantă deoarece se foloseşte în cantităţi mari la pomade şi unguente. Timpul de cumpărare este înainte de Crăciun, în lunile noiembrie şi decembrie, deoarece atunci este cea mai bună şi mai ieftină.

Trebuie să ţinem cont şi de părerea măcelarului. Este recomandată cumpărarea unor porci „mari şi graşi, din moară, sau porci îngrăşaţi cu porumb, deoarece aceştia dau untură tare”. Aşa îl povăţuia Tobias Maucksch, farmacistul privilegiat al Clujului şi proprietarul farmaciei care găzduieşte muzeul de profil din Cluj, pe fiul său, Johann Martin, în 1793, în celebrul manuscris intitulat INSTRUCTIO, care descrie modul de funcţionare al celei de a doua farmacii a familiei, „Cerbul de aur”, din Târgu Mureş.

Cornul de cerb era o sursă de calciu, asemeni altor cochilii şi oase de animale. Se folosea dat pe răzătoare (rasura), pulverizat (pulveris), ca sare volatilă (sal) sau sub formă alcoolică (spiritus), uneori şi în fumigaţii, împotriva afecţiunilor feminine.

Bila de taur, FEL TAURI, era folosită încă din antichitate în tratarea afecţiunilor de ochi, stomac, intestine, hemoroizi, dar intra şi în componenţa a numeroase medicamente compuse.

Sângele de capră, SANGUIS HIRCI, se folosea încă din antichitate împotriva dizenteriei şi a hidropiziei (retenţiei de apă, cauză a insuficienţei cardiace), pe când arabii îl recomandau împotriva calculilor (pietre la organe).

Denumirea ochilor de rac, OCULI CANRORUM, derutează, deoarece doar forma lor circulară sugerează nişte ochi; de fapt, aceste elemente sunt concreţiuni calcaroase generate de racii de râu atunci când se pregătesc să îşi schimbe exoscheletul. Ochii de rac erau folosiţi ca surse naturale de carbonat de calciu, fiind recomandaţi în special împotriva hiperacidităţii gastrice.

Cantarida (Lytta vesicatoria), cunoscută şi drept muscă spaniolă sau gândac de frasin, este o insectă dăunătoare din ordinul coleopterelor. În trecut, insectele erau scuturate prin baterea copacilor cu beţe lungi, colectate în bazine cu apă şi oţet pentru a se îneca, după care erau uscate şi măcinate. Din acest praf se extrage cantaridina, o substanţă toxică urât mirositoare, care este cel mai vechi afrodiziac european cunoscut. Faima sa se datorează însă proprietăţilor iritante şi inflamante locale, care stimulează circulaţia sanguină.

Gândacul de trandafir (Cetonia aurata) este insecta cea mai asemănătoare scarabeului antic, cu luciu metalic, auriu-verzui. Ea este comună în Europa (mai puţin în nordul continentului). În secolul al XIX-lea se credea că insecta putea fi folosită medicinal, împotriva turbării, dar uzul său a continuat şi mai târziu, în homeopatie.

Muzeograf dr. Ana-Maria GRUIA