Incendiu la o casă din Chinteni

După ce duminică dimineața au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un apartament dintr-un bloc situat pe aleea Micuș, iar după amiaza au intervenit la Florești, unde un incendiu a cuprins două locuințe dintr-un duplex, pompierii clujeni au fost solicitați, în cursul nopții de duminică spre luni, să intervină la un al treilea incendiu, de data asta în comuna Chinteni.

Cu puțin înainte de miezul nopții, pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și cu o platformă pentru intervenții la înălțimi, reușind în scurt timp să stingă flăcările ce cuprinseseră un imobil situat pe strada Unirii.

Potrivit declarației purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, maior Andrei Biriș, casa la care a avut loc incendiul nu era locuită în mod curent. În urma incendiului nu au fost anunțate persoane rănite.

Cauza incendiului rămâne în curs de cercetare.

M. T.

Articole din aceeasi categorie