IGSU: Măsuri speciale, de Paște

Peste 4.600 de pompieri militari, cu aproape 800 de autospeciale de stingere a incendiilor și 111 autospeciale de descarcerare, vor fi mobilizați, zilnic, în perioada Paștelui. Urgenţele medicale și acordarea primului ajutor calificat vor fi asigurate prin intermediul celor peste 320 de echipaje SMURD, disponibile zilnic.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, pompierii militari au derulat recunoașteri și controale la lăcașurile de cult unde se preconizează afluență mare de participanți, precum și la spațiile de cazare din incinta ansamblurilor mănăstirești. Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, respectiv de acces cu autospecialele de stingere, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și posibilitatea utilizării hidranţilor exteriori, în cazul unui incendiu. Pe timpul acțiunilor preventive au fost instruiți preoții și personalul clerical asupra modalităţilor practice de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor.

În aceeași perioadă au fost efectuate 1.107 controale la lăcașuri de cult, mall-uri și centre comerciale, dar și la unități de cazare turistică, având în vedere că în perioada sărbătorilor sunt frecventate de un număr mare de utilizatori. Pe timpul acțiunilor au fost identificate 118 obiective fără autorizație de securitate la incendiu și au fost aplicate amenzi în valoare de 1.358.300 lei.

Pentru perioada sărbătorii Paștelui, IGSU recomandă manifestarea prudenței cu lumânările şi candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau părului, și evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule. De asemeni, recomandă menținerea liberă a căilor de evacuare din biserică și interzicerea accesului în interior, dacă a fost depășită capacitatea construcției. Mașinile care parchează în vecinătatea lăcaşurilor de cult să nu blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.

M. T.

Articole din aceeasi categorie