IGPR: Atenție la locuința dumneavoastră!

De sărbători, unii aleg să rămînă acasă, alții intenționează să plece din localitate sau chiar din țară. ,,Spărgătorii” de locuințe pot specula neglijenţa locatarilor în a-şi securiza casa – averizează IGPR.

De aceea, de sărbători, Poliția Română recomandă cetăţenilor să ţină cont de cîteva sfaturi care le pot salva bunurile:

„Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineți sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sînt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă ● Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat ● Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care aveți încredere ● Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineți în casă bunuri de valoare ● Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare ● Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate ● Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sînt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor ● În cazul în care plecaţi de la domiciliu, încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode ● Puteți instala dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă, să stabiliți ridicarea frecventă a corespondenţei, de o persoană de încredere ● Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, radioul sau televizorul ● Rugaţi un vecin să vă supravegheze locuinţa ● Încuiaţi toate uşile şi geamurile, chiar şi atunci cînd plecaţi pentru cîteva minute ● Notaţi seriile de identificare ale acestor bunuri, deoarece astfel puteţi ajuta la identificarea acestora, în eventualitatea în care sînt furate ● Evitaţi să vă anunţaţi plecarea de acasă, prin postări pe site-urile de socializare! Pregătirile pentru deplasare trebuie să fie făcute cît mai discret” – avertizează poliţiştii.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie