Festivalul muzicii de fanfară la Gherla

Gherlenii care au lipsit de la ediţia a VII-a a Festivalului muzicii de fanfară au ce regreta. Tradiţionala manifestare anuală din oraşul de pe Someş a atins şi la această ediţie un înalt nivel  artistic.

Cu această părere au rămas şi cei care, în ciuda soarelui arzător, şi-au ales ca loc de distracţie centrul oraşului, unde pe scena amenajată în aer liber au evoluat cele mai bune fanfare din zona Clujului şi Bistriţei, formaţii prezente şi la ediţia de anul trecut. Cei care au urcat pe scenă au fost instrumentiştii fanfarei municipiului Gherla, dirijată de Vasile Chiş, cel care de peste 50 de ani se află în slujba muzicii de promenadă. Orchestra, cu o vechime de 135 de ani, s-a împrospătat în ultima vreme cu mulţi tineri, chiar şi copii, dovedindu-se şi în prezent un grup de instrumentişti de mare valoare, cu un repertoriu bogat şi variat. Asta s-a văzut clar şi în weekend-ul  trecut, când fanfara din localitate a interpretat nu mai puţin de 9 piese muzicale, aplaudate de asistenţa prezentă în Piaţa Libertăţii.

Nu au fost mai prejos nici fanfarele invitate, cea din  Rodna (judeţul Bistriţa Năsăud) şi „Promenada” din Câmpia Turzii, ultima – o prezenţă obişnuită la festivalul gherlean, cei de pe Arieş întreţinând relaţii de colaborare cu gazdele. Ambele  fanfare se bucură de popularitate în localităţile lor, foştii mineri de la poalele Munţilor  Rodnei remarcându-se şi prin continuitatea cu care slujesc muzica de promenadă, dar şi prin onorarea invitaţiilor la diferite evenimente artistice, cum a fost și cel de la Gherla. Fanfara condusă de Szabo Lehel (animatorul vieţii culturale din localitatea bistriţeană) numără 20 de membri, cel mai  tânăr având doar… 12 ani. O apariţe obişnuită la Gherla, „Promenada” din Câmpia Turzii, dirijată de Sorin Sălăjan, ne-a lăsat şi în acest an o impresie foarte bună, se vede clar că grupul muzical întinerit  munceşte mult și în ce privește diversificarea repertoriului abordat. Oaspeţii de pe Arieş au un program permanent de concerte, şi nu doar apariţii periodice.

Nivelul festivalului a fost ridicat şi prin evoluţiile excelente ale celor două formaţii de majorete din municipiul Gherla: „MCM GIRLS”, coordonată  de Alexandra Chiriac (care a îndeplinit şi rolul de prezentator al festivalului) şi Alexandra Blejan şi  „QUEEN DANCING”, condusă de Andreea Sabo, ultima reprezentând ţara noastră şi la diferite competiţii internaţionale. Majoretele grupelor precadete, cadete şi junioare ne-au încântat şi de aceasată dată prin frumuseţe, graţie şi  mişcare, bucurându-se de multe aprecieri din  partea spectatorilor. Să mai amintim organizatorii ediţiei a VII-a a festivalului: Primăria Municipiului Gherla şi Casa Municipală de Cultură Gherla.

Szekely  Csaba

Articole din aceeasi categorie