Femeie accidentată în urma unui zbor cu parapanta, trasportată cu elicoperul la spital

O femeie în vârstă de 50 de ani, care efectua sâmbătă un zbor cu parapanta în zona localităţii Liteni (comuna clujeană Săvădisla), a căzut de la o înălţime de câteva sute de metri şi s-a accidentat, informează AGERPRES.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Vicenţiu Rendeş, în urma anunţării accidentului un echipaj al Parapanta-1Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda femeii primele îngrijiri.

Aceasta prezintă o fractură în zona membrelor inferioare şi dureri în zona lombară. Potrivit reprezentantului ISU, ea a fost transportată cu elicopterul la Unitatea de Primiri a Urgenţelor I din Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a precizat că femeia deţinea o licenţă în parapantism de un an de zile şi că în acest caz a fost deschisă o cercetare pentru a se stabili împrejurările accidentului. ”S-au prezentat poliţişti la faţa locului, s-a făcut o cercetare şi se va face o anchetă pentru a se stabili dacă se poate angaja vreo răspundere”, a spus Carmen Jucan.

Din cercetările efectuate imediat după accident a reieşit că femeia a aterizat cu parapanta pe nişte stânci în zona numită Piatra Mare.

Împrejurimile localităţii Liteni, unde se află şi ruinele unei cetăţi medievale, sunt căutate de parapantişti.

Primarul localităţii Săvădisla a declarat, pentru AGERPRES, că cei care practică acest sport vin des în zonă, iar uneori sar cu parapanta chiar de lângă cetate.

Articole din aceeasi categorie