Expoziţie, la MNIT: De Vita Caesarum – Mari împăraţi în arta medalistică a lui Christian Wermuth

Peste 200 de medalii ale maestrului gravor Christian Wermuth, dedicate împăraţilor romani, bizantini, carolingieni, romano-germanici şi habsburgici, şi păstrate în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei vor fi prezentate publicului clujean în expoziţia „De Vita Caesarum – Mari împăraţi în arta medalistică a lui Christian Wermuth (1661-1739)”.

Potrivit unui comunicat al MNIT, remis, luni, presei, expoziţia aduce în atenţia publicului „seria imperială” de medalii ale maestrului gravor Christian Wermuth, prezentată într-un cadru care De-Vita-Caesarumevidenţiază climatul cultural-politic al epocii baroce în Europa Centrală. Pe lîngă medaliile lui Wermuth, expoziţia prezintă o serie de cărţi rare (sec. XVI – XVIII), păstrate în colecţiile speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, între care merită amintită ediţia a treia a volumului „Emblemata aliquot nummi antiqui operis”, publicat în 1586, la Antwerpen, de renumitul cărturar umanist Zsámboky János (Joannes Sambucus). De asemeni, expoziţia prezintă şi o serie de gravuri care ilustrează popularitatea ideii monarhiei universale în secolele XVIII-XIX, perioadă care coincide cu renaşterea interesului pentru antichitatea clasică greco-romană.

„Opera bogată şi multilaterală a maestrului Christian Wermuth din Gotha (Germania)  cîştigase o faimă considerabilă deja de la  începutul secolului al XVIII-lea, astăzi reprezentînd o sursă inepuizabilă pentru istorici. Wermuth a fost unul dintre cei mai prolifici maeştri gravori de medalii ai perioadei, munca lui ajungînd cunoscută prin intermediul numeroaselor cataloage şi studii de numismatică antică, despre care se ştie că pînă la sfîrşitul secolului al XVII-lea se înmulţiseră semnificativ. Această abundenţă literară a ajuns să exercite o puternică influenţă în multe domenii ale vieţii culturale şi chiar în politica vremii. Un concept artistic fundamental al epocii, Monarchia Universalis, se evidenţiază adesea în propaganda Casei de Habsburg. În ideologia epocii moderne timpurii, unitatea Europei creştine, fezabilă prin tendinţele monarhice ale Habsburgilor, s-a exprimat prin ideea de unitate şi continuitate a Imperiului Roman” – se precizează în comunicatul MNIT.

Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 31 martie, de la ora 12:00, la sediul MNIT din str. Constantin Daicoviciu nr. 2. Vernisajul va fi urmat de o conferinţă susţinută de Márta Pallag (istoric de artă, Budapesta), cu titlul „Leopold I (1640-1705) şi ideea monarhiei universale”. De asemeni, va fi lansată cartea „Seria medaliilor imperiale a lui Christian Wermuth în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei – Cluj Napoca”, semnată de  Livia Călian şi Ágnes Alöldy Găzdac.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 31 martie – 30 mai 2015, în zilele de marţi, joi – sîmbătă, între orele 10:00-16:00 şi miercuri, între orele 12:00-18:00.

M. T.

Articole din aceeasi categorie