Expoziţia „Handmade fără limite” la Gherla

La Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Gherla s-a deschis o inedită expoziţie, „Handmade fără limite”, cu lucrările tinerilor din cadrul Centrului de Abilitare şi Reabilitare din localitate.

Cu această ocazie, în sala mare a Centrului sunt expuse peste o sută de obiecte decorative realizate de persoanele adulte cu dizabilităţi intelectuale, beneficiare ale instituţiei de pe strada Plugarilor nr. 24. Printre exponate găsim broderie cu ac persan needle punch, decoraţiuni cu lavandă (Centrul are lîngă sediu o plantaţie proprie de lavandă), pictură pe sticlă, goblenuri, diferite lucrări de artizanat şi alte obiecte de artă realizate de cei 50 de locatari ai acestei instituţii de asistenţă socială. Toate aceste lucrări sunt rodul preocupărilor creative şi deprinderilor practice ale acestor persoane cu dizabilităţi intelectuale, dar care zi de zi sunt angrenate în diferite  activităţi de tip ocupaţional.

Personalul instituţiei derulează servicii de abilitare şi reabilitare cu cei 50 de tineri, chiar şi această expoziţie reflectând interesul major manifestat de ei în domeniul artei. Fără să exagerăm, putem aprecia prezentarea lucrărilor în faţa publicul gherlean ca un eveniment de artă, multe lucrări depăşind amatorismul, şi ne referim aici mai ales la broderiile expuse. Mulţi vizitatori s-au și interesat de procurarea acestor lucrări deosebit de reuşite.

În prima zi, expoziţia a fost admirată de foarte mulţi gherleni, dar şi de un grup de locatari ai Centrului  de Abilitare şi Reabilitare, însoţiți de cadrele de specialitate ale instituţiei şi de un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului Cluj.

Expoziţia „Handmade fără limite” este deschisă la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Piaţa Libertăţii nr. 3 până la data de 13 decembrie şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9:00-16:00.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie