Exponatul lunii septembrie la Colecţia de Istorie a Farmaciei: Bezoarul

Cuvîntul „bezoar” vine din limba persană, unde pād-zahr însemnă „antidot”. Termenul desemnează o masă formată în tractul digestiv al oamenilor şi al animalelor, cel mai adesea al rumegătoarelor. Se considera că bezoarul are proprietăţi magice, fiind eficient împotriva tuturor otrăvurilor.

Primele descrieri ale proprietăţilor medicale ale bezoarului datează din secolul al XII-lea, iar în secolul al XVI-lea s-au făcut primele experimente care au infirmat calitatea bezoarului de antidot universal. Totuşi, el a continuat să fie folosit drept ingredient de bază în farmaciile transilvănene.

Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca include două borcănaşe pentru praf de bezoar, care fac parte din farmacia portabilă a Terezei Keményi. Micul cufăr farmaceutic nobiliar este datat 1787. Cele două recipiente sînt inscripţionate „Pulvis Bezoardie” şi „Pulvis Bezoard Sennert”. Denumirea suplimentară a celui de-al doilea ingredient se legă de numele lui Daniel Sennert (1572-1637), renumit doctor german interesat de alchimie şi chimie, căruia i se datorează probabil o modalitate particulară de preparare a bezoarului.

Registrul care conţine menţiunea bezoarului de două tipuri, occidental şi oriental, este inventarul farmaciei din Tîrgu Mureş din 1790.

Muzeograf dr. Ana-Maria GRUIA