Exponatul lunii februarie la Colecţia de Istorie a Farmaciei: Os de sepia

Osul de sepie este carapacea internă a moluştelor din familia Sepiidae, o structură dură şi casantă care ajută sepiile să navigheze.

De-a lungul timpului osul cu pricina a avut o serie de întrebuinţări, fiind folosit de către bijutieri ca suport pentru turnat piese din metal preţios (deoarece este rezistent, dar se poate sculpta uşor) sau ca pudră de şlefuit.

Este şi un vechi ingredient farmaceutic, folosit atît în zona Mediteranei cît şi în Asia, în medicina chineză. Romanii foloseau osul de sepie şi în tratamente cosmetice, crezînd că cenuşa obţinută din calcinarea acestui os înlătură pistruii şi alte imperfecţiuni ale pielii.

Sub formă de pulbere, osul de sepia era un ingredient obişnuit al pastelor şi soluţiilor pentru dinţi, fiind elementul lor abraziv, mecanic. Majoritatea dentifriciilor moderne includeau pulbere din os de sepie. Uneori era folosit şi ca supliment de calciu, ca absorbant şi coagulant (pentru a opri sîngerările), sau ca antiacid.

Colecţia de Istorie a Farmaciei include două recipiente farmaceutice, ambele de secol XIX, pentru pulbere de os de sepie. Primul este un vas farmaceutic din lemn cu signatura pictată PULV. OSSIUM SEPIAE, provenit din farmacia din Baia Mare, iar cel de-al doilea este o sticlă cu dop şlefuit, din vechea farmacie Sf. Gheorghe din Cluj – unde funcţionează muzeul –, cu signatura PULV. OSSAE SEPIAE.

Muzeograf dr. Ana-Maria GRUIA