Excelenţa, premiată la Balul de Caritate Rotary Club Dej

Restaurantul „Grand Master” din Dej a fost, la sfîrşitul săptămînii trecute, gazda ediţiei 2014 a Balului de Caritate Rotary Club Dej.

Avînd ca scop strîngerea de fonduri pentru acordarea unor burse de excelenţă, evenimentul, desfăşurat în prezenţa unor oaspeţi Balul Rotary 1rotarieni din Aiud, Alexandria, Bistriţa, Baia Mare, Cîmpia Turzii, Cluj, Gherla, Năsăud, şi Kozarmisleny (Ungaria), a fost, ca întotdeauna, unul elegant, deopotrivă umanitar şi monden. Nu în ultimul rînd, alături de reprezentanţii cluburilor Rotary, balul RC Dej s-a bucurat de prezenţa primarului Costan Morar, viceprimarului Aurelian Mureşan, consilierului judeţean Vasile Sălătioan şi a preşedintelui Clubului Francofon de Afaceri din Balul Rotary 2Cluj, Bogdan Herea.

Consecvent misiunii asumate, de a acţiona în folosul comunităţii, Rotary Club Dej a permanentizat, prin proiectele sale anuale, tradiţia acordării burselor de excelenţă unor elevi merituoşi, recompensînd totodată şi eforturile celor care au păşit deja pe drumul performanţei în artă sau sport. Astfel, bursele acordate de Rotary Club Dej pentru anul şcolar 2014-2015 au revenit elevilor: Cristina Maria Sălătioan, Iulia Diana Puşcaşu, Maria Camelia Puşcaşu şi Răzvan Alexandru Mărginean, valoarea sumelor acordate totalizînd 6 mii de lei.

O seară care s-a bucurat, de asemenea, de prezenţa interpretei de muzică populară Cristina Beldean Moşuţan şi a simpaticului duo Sorin şi Mugurel, atmosfera artistică fiind întregită de o expoziţie de pictură cu vînzare organizată cu acest prilej, în timp ce pentru iubitorii de carte au stat la dispoziţie cîteva volume rare şi valoroase din colecţia ec.dr. Radu Gavrilă.

Amfitrionul acestei seri dedicate excelenţei a fost Adrian Oşan, preşedintele Rotary Club Dej, secondat de neobositul animator al evenimentelor rotariene dejene, Ioan Mărginean, past prezident Rotary Club Dej. Eveniment din care nu au lipsit cuvintele frumoase rostite de Adrian Corniciu, asistent guvernator Rotary – District 2241, de preşedinţii de club prezenţi la reuniune şi de invitaţi. Schimbul de însemne dintre cluburi şi alte cîteva surprize plăcute au menţinut, la rîndul lor, buna dispoziţie şi atmosfera sărbătorească a evenimentului.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie