Ediție specială a Marșului bicicliștilor clujeni

O nouă ediție a Marșului bicicliștilor clujeni, dedicată special Săptămânii Europene a Mobilității (SEM) și Zilei Europene Fără Mașini (ZEFM), se va desfășura sâmbătă, 22 septembrie, în organizarea Clubului de Cicloturism „Napoca” (CCN). Ediția de sâmbătă este dedicată și aniversării a 11 ani de marșuri lunare – o aniversare tristă – spune directorul executiv al CCN, Radu Mititean -, „pentru că era de dorit să nu mai fie nevoie de ele, să o fi luat, deja, autoritățile locale în direcția bună și publicul să nu mai simtă nevoia de proteste”.

„Participanții își exprimă din nou îngrijorarea față de lipsa sau inadecvarea dezbaterilor publice a planurilor de noi infrastructuri de biciclete și față de calitatea redusă a majorității pistelor de biciclete mai vechi și mai noi, existând uneori deficiențe calitative grave la noile piste și menținându-se nerezolvate probleme la pistele vechi, de la lățimea insuficentă, la lipsa de continuitate, de la prezența diverselor obstacole, la marcaje și indicatoare rutiere lipsă, neclare sau greșit amplasate, ce pun în pericol bicicliștii și alți participanți la traficul rutier. Îndeplinirea vechii promisiuni de a permite și bicicletelor accesul pe noile benzi dedicate transportului public este doar parțială, neincluzând, de exemplu, str. Dragalina pe sensul dinspre Hotel Napoca spre str. Horea, și a venit «la pachet» cu îngustarea benzii comune existente pe b-dul 21 Decembrie 1989, pe sensul Primărie – Mărăști, și realizarea cu lățime insuficientă a celei noi, pe sensul Mărăști – Primărie, corelat și cu neinstalarea, în anumite puncte ale benzii comune pentru transportul public în comun și bicicliști de pe str. Memorandumului, a adiționalelor corespunzătoare, astfel încât să fie, la fiecare intersecție, semnalizată admisibilitatea pe acea bandă nu doar a CTP, ci și a bicicletelor” – declară Radu Mititean.

Potrivit acestuia, îngrijorarea „se corelează și cu amânarea realizării de benzi dedicate transportului public și a realizării interconectării pistelor de biciclete în zona centrală, cu reinstalarea de stâlpișori pe așa-zisele piste de biciclete din anumite artere din periferie, piste inutile sau prost realizate, ce nu pot fi folosite fără pericol de către bicicliști, cu planurile nou anunțate de lățiri de carosabil, care de fapt ar încuraja traficul automobilistic, elemente ce încalcă principiile mobilității urbane durabile, creând spații suplimentare pentru circulația și staționarea autoturismelor, în loc să reducă spațiul alocat acestora și să îl transfere pietonilor, bicicliștilor și transportului public”.

Traseul anunțat al marșului de sâmbătă este: Piața Unirii – b-dul Eroilor – Piața Avram Iancu – str. Cuza Vodă – Piața Mihai Viteazul – str. I. P. Voitești – str. Dacia – str. Gen. Dragalina – b-dul 1 Decembrie 1918 – pasarela peste Someș – pista biciclete mal drept Someș – str. Uzinei Electrice – str. Stadion – Parcul Central „Simion Bărnuțiu” – str. Emil Isac – str. Petru Maior – Piața Lucian Blaga – str. Republicii – str. Avram Iancu – str. Universității – Piața Unirii.

Întâlnirea participanților va fi în Piața Unirii, începând cu ora 10:45. Startul efectiv va fi la ora 11:00, urmând ca marșul să dureze circa o oră și jumătate. Sunt invitați toți clujenii care au bicicletă.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie