Echipele de robotică din Gherla produc viziere

Cele două echipe de robotică din municipiul Gherla – „Trojan Exe”, de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, coordonată de prof. Ioana Butean şi „ABSO-Tech”, de la Liceul Teoretic „Petru Maior” – în această perioadă acordă sprijin celor mobilizaţi în lupta cu epidemia.

Elevii celor două licee gherlene au confecţionat viziere, cu scopul de a fi donate celor care se află în linia întâi, celor care au grijă de sănătatea şi siguranţa noastră – cadre medicale, farmacişti, agenţi de poliţie etc. Iniţiativa lor a urmărit susţinerea comunităţii, pentru a depăşi mai uşor criza generată de pandemie, dar în acelaşi timp tinerii au arătat că împreună suntem mai puternici. Vizierele confecţionate de membrii celor două echipe de robotică din Gherla au ajuns zilele trecute la instituţiile cheie – Ambulanţă, Spitalul Municipal, cabinetele medicilor de familie, Căminul de persoane vârstnice,  Protopopiatul Ortodox, Poliţia, Pompierii, Petrom, farmacii, ISU,  dar şi în unităţi medicale din Cluj-Napoca sau Dej. De la Gherla au fost expediate viziere realizate de elevii celor două unităţi de învăţământ chiar şi la Vama Nădlac.

Acţiunea echipelor de robotică din municipiul Gherla a fost sprijinită la nivel naţional de Asociaţia Naţie prin Educaţie – First Tech  Challenge.  Proiectele comune vor continua şi în perioada următoare, în prim plan figurând sprijinirea acţiunilor organizate în lupta împotriva epidemiei.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie