După 75 de ani, în Europa persistă problema arzătoare a sferelor de influenţă

AFP

Occidentul şi Rusia se acuză reciproc – în contextul crizei ucrainene – de expansionism în Europa, o temă cu rezonanţe istorice profunde după 75 de ani de la semnarea pactului sovieto-german prin care cele două puteri îşi împărţeau în acea vreme o parte din continent.

Pe 23 august 1939, ministrul de externe Viaceslav Molotov şi omologul său german Joachim von Ribbentrop semnau un pact de neagresiune. Documentul conţinea o clauză secretă ce prevedea împărţirea Europei de Est între cei doi semnatari.

După două săptămîni de la semnarea pactului, Hitler îşi trimitea trupele împotriva Poloniei, suscitînd intrarea în război a Franţei şi Marii Britanii. Pe 17 septembrie, URSS ataca estul Poloniei.

Problema unor presupuse sfere de influenţe ale unora şi ale altora în Europa revine în prim-plan odată cu confruntarea dintre Occident şi Rusia privind destinul Ucrainei.

În opina Susannei Hast, cercetătoare la Institutul de înalte studii internaţionale şi de dezvoltare de la Geneva, “există de facto sfere de influenţă” din cauza disproporţiei forţelor dintre marile puteri şi vecinii lor mai slabi. “Este important de ştiut despre ce tip de influenţă se vorbeşte”, a adăugat ea.

Propagarea idealurilor democratice este astfel unul dintre principalele obiective avansate de Uniunea Europeană prin intermediul politicii sale aşa-zise “de vecinătate”, ce propune acorduri de asociere ţărilor nemembre ale Uniunii Europene care întreprind reforme democratice şi anticorupţie.

Criza ucraineană a izbucnit exact după ce Uniunea Europeană a propus un acord comercial pentru Ucraina şi pentru multe alte state membre ale CSI (Comunitatea Statelor Independente).

Preşedintele ucrainean din acea vreme, Viktor Ianukovici, a respins acordul în noiembrie 2013, preferînd în schimb un ajutor din partea Rusiei de 15 miliarde de dolari. Protestele care au urmat au dus la înlăturarea lui în februarie şi la sosirea la putere a unui guvern proeuropean.

Autorităţile ruse au reacţionat la schimbarea de direcţie a Ucrainei, considerînd acest fapt o ameninţare pentru interesele lor în ceea ce se obişnuieşte să se spună “vecinătatea apropiată”, vecinii imediaţi Rusiei şi foşti “vasali” ai săi de fapt din epoca sovietică.

“Liderii ruşi n-au nevoie să-şi consolideze zona de influenţă, cu excepţia cazului în care o altă putere îşi exercită influenţa în regiune”, afirmă Susanna Hast.

Începînd din februarie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a lansat acuzaţii la adresa Uniunii Europene, estimînd că, “a pune presiune pe Ucraina, spunînd că este fie UE, fie Rusia, este o încercare de a crea o sferă de influenţă”.

Omologul său german Frank-Walter Steinmeier a replicat că “Ucraina nu este un eşichier politic”. Totuşi se pare că acesta este exact modul în care Moscova vede lucrurile.

Putin a justificat anexarea Crimeii în martie acesta prin trecutul rusesc al teritoriului şi populaţia sa majoritar rusă, dar şi argumentînd că baza navală de la Sevastopol nu trebuie să cadă în mîinile NATO după schimbarea regimului de la Kiev.

“NATO rămîne o alianţă militară şi noi nu dorim să vedem o alianţă militară că se instalează în curtea noastră, nici pe teritoriul nostru istoric”, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, în discursul său din 18 martie care celebra alipirea Crimeii.

În cadrul aceluiaşi discurs, Putin le-a cerut noilor autorităţi ucrainene să protejeze interesele rusofone din Ucraina, avertizînd că securitatea acestor populaţii este “o garanţie a stabilităţii şi a integrităţii teritoriale pentru Ucraina”.

Au trecut patru luni de cînd separatiştii proruşi luptă împotriva armatei ucrainene în estul cu majoritate rusofonă al Ucrainei. Kievul acuză Moscova că le furnizează arme insurgenţilor.

Moscova dezminte un astfel de sprijin, dar Rusia susţine că are o datorie umanitară faţă de populaţiile din estul ucrainean, reluînd un argument invocat de multe ori de către SUA pentru a justifica intervenţii în străinătate, pe atunci condamnate de Moscova.

“După ce-a acuzat SUA că duce o politică cu două măsuri, ruşii au alunecat ei înşişi spre un mod de funcţionare intervenţionist, mai întîi în Osetia de Sud (regiune separatistă a Georgiei), şi acum în Crimeea şi în estul Ucrainei”, estimează Susanna Hast.

Dar directorul Centrului Carnegie din Moscova, Dmitri Trenin, este de părere că miza confruntării depăşeşte acum sfera de influenţă rusă în străinătate, odată cu sancţiunile economice fără precedent adoptate de Occident împotriva Moscovei.

“Kremlinul consideră că scopul SUA nu mai este efectiv scurtcircuitarea Rusiei în Donbass sau chiar revenirea Crimeii la Ucraina, ci chiar înlăturarea regimului lui Putin, provocînd pentru aceasta un marasm economic şi nemulţumire populară. Acum nu mai este o luptă pentru Ucraina, ci o bătălie a Rusiei”, a conchis Trenin.