Doi clujeni “au dat o fugă” prin Beauvais!

De zece ani, în fiecare ultima sîmbătă din luna mai, centrul oraşului francez Beauvais se transformă într-o pistă de alergare pentru iubitorii de cros. Tineri şi bătrîni, atleţi profesionişti sau simpli amatori, alergătorii iau startul, nu neapărat pentru a cîştiga, cît pentru a-şi testa forţele şi, mai ales, pentru a contribui în acest fel la campania de strîngere de fonduri organizată de Asociaţia “Les foulées de la rue”. Pentru că, dincolo de sport şi de distracţie, crosul din Beauvais este un test de civism, pe care oraşul îl trece cu brio. Întotdeauna.

Anul acesta, crosul jubiliar a reunit la linia de start peste 1400 de participanţi, dintre care 1112 alergători au încheiat cursa în mai puţin de 90 de minute, pe primul loc situîndu-se atletul ucrainian Oleksandre Matvichuk (n.1984), cu 30’ 20’’ (recordul său personal este de 19 minute şi a fost obţinut în 2008, în Polonia). La categoria feminin, locul I a revenit tot Ucrainei, prin atleta Liona Barlanova, cu 35’10’’, în timp ce primul loc la echipe a fost ocupat de “Top Performance” din Beauvais.

Tot anul acesta, crosul a numărat printre participanţi şi doi alergători români, mai precis doi tineri clujeni sosiţi la Beauvais special pentru acest eveniment: Alexandra Alexa, PR manager la Fundaţia “Părinţi clujeni” şi Paul Bucovesan, grafic-designer la “Qual Media” Cluj.

“Am participat pentru a doua oară la cros (prima dată în 2007) şi sînt foarte mîndră că am reuşit să parcurg cei 10 km într-o oră şi zece minute, avînd în vedere lipsa mea de antrenament şi pregătire sportivă. Sincer, am avut emoţii că nu voi reuşi, dar… sînt ambiţioasă, recunosc!” – a declarat Alexandra, imediat după trecerea liniei de sosire. Paul, participant pentru prima dată la acest cros, a abandonat cursa cam pe la jumătatea ei, dar aşa cum a spus: “important este nu să cîştigi, ci să participi, ştiind că acest lucru este în beneficiul unor persoane defavorizate”.

Cei doi tineri clujeni, aflaţi în Franţa (împreună cu alţi trei români, plus subsemnata), la invitaţia preşedintelui Asociaţiei “Les foulées de la rue”, Dominique Rucelle, au rămas impresionaţi de organizarea şi modul de desfăşurare a întregii manifestări. Cu un buget de 20 de mii de euro, cu 120 de voluntari implicaţi în tot ce ţine de organizare, cu sponsori şi parteneri meritorii (Primăria şi Consiliul General al oraşului Beauvais), cu standurile unor asociaţii partenere, cu muzică, dans şi jocuri de artificii, crosul este mai mult decît o întrecere sportivă, este un prilej de socializare şi o adevărată sărbătoare a oraşului, care ocupă toată piaţa Jeanne Hachette.

“Sigur, efortul sportiv a ocupat un loc de onoare în această competiţie, dar cred că mesajul pe care l-a transmis – cel de solidaritate, este mult mai important” – a ţinut să precizeze Dominique Rucelle. Şi asta, deoarece manifestarea are un scop declarat umanitar. Asociaţia noastră, cu sprijinul sponsorilor şi susţinătorilor săi, distribuie în fiecare săptămînă o masă caldă celor fără domiciliu (“oamenii străzii”) şi solicitanţilor de azil politic. În plus, ne ocupăm şi de artişti sau sportivi provenind din ţările lumii a treia, mai ales africani, aflaţi în dificultate”.

În iulie, Dominique Rucelle, împreună cu doi membri ai asociaţiei şi fotoreporterul Eric Botrel se vor afla în România pentru realizarea unui reportaj despre romi, Asociaţia “Les foulées de la rue” fiind partenera Fundaţiei “Ramses” din Dej în derularea unor proiecte sociale pentru romii din zonă.

Magdalena Vaida

Articole din aceeasi categorie