Deţinuţii Penitenciarului Gherla au câştigat „Cupa Sătmarului”

Deținuții Penitenciarului Gherla mai nou se remarcă şi în sport, după ce, periodic, cei mai talentaţi pictori participă cu regularitate la expoziţiile vernisate în cadrul Centrului  Turistic din localitate.

Zilele trecute, de exemplu, cei certaţi cu legile ţării au participat la o competiţie sportivă organizată la nivel zonal. Este vorba de turneul de fotbal rezervat   deținuților, desfășurat la Satu Mare, „Cupa Sătmarului”, aflat  la a treia ediţie. Întrecerile au avut loc în sala de sport a Liceului „Ecaterina Both” din Satu Mare, cu participarea unităţilor penitenciare din regiunea Nord-Vest: Oradea, Gherla, Baia Mare, Bistriţa şi Satu Mare.

Finala s-a disputat între jucătorii Penitenciarului Satu Mare şi echipa Penitenciarului Gherla. Oaspeţii din Gherla au câştigat ultimul meci al competiției și s-au clasat astfel pe primul loc. Locul 3 a fost ocupat de Penitenciarul Baia Mare, iar locurile 4 şi 5 au revenit Penitenciarelor Oradea, respectiv Bistriţa.

Câştigătorii au primit cupe, diplome şi medalii. Golgeterul turneului a fost desemnat un jucător de la Penitenciarul Satu Mare, care a înscris de cinci ori.

Festivitățile de deschidere și de premiere au fost oficiate de directorul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Satu Mare, Adrian Ardelean, şi de directorul Penitenciarului Satu Mare, comisar şef de penitenciare Romeo Poiană.

Activitatea de la Satu Mare a avut ca scop dezvoltarea spiritului competitiv şi a abilităţilor sociale care să-i sprijine în reintegrarea şi reinserţia socială, după eliberare.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie