Despărţământul ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej a mai bifat o acţiune de mare succes

După reuşita celei de a treia ediţii a Şcolii Academice „Dr.  Teodor  Mihali” – SATM, desfăşurată la începutul lunii mai, zilele trecute astriştii dejeni, conduşi cu mult profesionalism de ec. dr. Radu  Gavrilă, au mai bifat o reuşită întâlnire cu amatorii poeziei şi muzicii din localitate (dar, şi din oraşul Gherla şi comunele vecine Dejului).

Evenimentul, desfăşurat sub genericul „Harta lumii în cântec şi vers” a fost organizat de ASTRA Dej, în colaborare cu Asociaţia  „Smart  Art” şi a avut loc în sala mare a Primăriei Municipiului Dej, care, încet-încet, devine şi un spaţiu al diferitelor manifestări artistice de înaltă ţinută. S-a văzut clar că dejenii sunt mari iubitori de poezie, dar şi melomani cu pretenţii. Gazdele au oferit din ambele domenii un repertoriu pe măsura aşteptărilor.

Cu această ocazie au evoluat pe scenă interpreţii Maria Mădălina Constantin (Filarmonica „George Enescu” Bucureşti), Alin Horia Mânzat (Opera Naţională Bucureşti), Sergiu Corbu  Boldor (Trupa Corbu), Petra şi Marin Grad, ultimii doi tot mai mult implicaţi în  acţiunile culturale iniţiate de Despărţământul „Dr. Teodor Mihali” ASTRA  Dej.  În  programul  spectacolului au  mai figurat versuri din lirica universală, cu contribuţia astriştilor şi invitaţilor. A fost o seară minunată de poezie şi muzică, de care mai rar avem parte. Manifestarea a fost onorată atât de primarul  ing. Costan Morar, cât  şi de viceprimarul Teodora Munceleanu.

Despărţământul ASTRA „Dr. Teodor Mihali” periodic (chiar săptămânal!) organizează astfel de  întâlniri de suflet, printre  care amintim şi lansările de carte ale talentelor literare din municipiu. Să mai  menţionăm că, recent,  într-un cadru festiv, a fost prezentat volumul al doilea „Marea  Unire – Fundamente economice  şi istorico-sociale”, lucrare  coordonată de Emilian Dobrescu şi Iosif Marin Balog. Acţiunile culturale vor fi continuate şi în perioada  următoare –  aşa cum ne-a declarat sufletul  astriştilor dejeni,  ec. dr. Radu Gavrilă. Nu  vor lipsi  nici  tradiţionalele  colaborări cu  astriştii din judeţele Bistriţa Năsăud şi Maramureş.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie