Demonstraţie de sculptură în lemn, cu drujba

Să mai spună cineva că în municipiul Gherla copiii nu manifestă interes pentru artă! Dacă în cursul anului de învăţământ elevii studiază în cadrul orelor de desen pictura, de sculptură nimeni nu se ocupă. Însă, un om ambiţios şi talentat din Gherla are grijă şi de micii sculptori.

Este vorba de artistul Ioan Galgóczy, autorul unor lucrări care pot fi admirate pe domeniul public, în parcurile urbei. Domnia sa a susţinut zilele trecute, în curtea Muzeului de Istorie de pe strada Mihai Viteazu nr. 4 o demonstraţie de sculptură în lemn cu drujba, la care au  fost prezenţi peste 30 de elevi din şcolile municipiului. A fost o lecţie practică ce a durat aproape două ore și care a avut efectul scontat, unii copii implicându-se în realizarea pe loc a unei lucrări de artă. Între timp, în curtea muzeului artistul gherlean a expus câteva piese de sculptură realizate de el în ultima  perioadă. Sunt exponate care pot fi admirate şi pe domeniul public de pe raza municipiului Gherla, mai ales în parcul mare, dar şi în zona verde din faţa Catedralei Armeneşti, din centru. În  parcul mare, de exemplu, ”Casa  veveriţelor” este vizitată   zi de zi de un mare număr de copii, însoţiţi de părinţi sau bunici. Această lucrare a devenit un punct de atracţie pentru gherleni, dar şi pentru grupurile de turişti care trec în această vară prin renumitul parc conceput în stil englezesc, inaugurat în anul 1864.

Sculptorul Ioan Galgóczi deja pregăteşte sculpturi în lemn ce vor fi expuse în părculeţul mic cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de la sfârşitul anului. Zilele trecute, domnia sa a participat la un eveniment religios şi cultural în oraşul Dumbrăveni, judeţul Sibiu, de unde a avut ocazia să-şi adune câteva „piese” locale, în vederea  realizării unor noi lucrări de  artă.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie