Dej: Mega-petrecere de 1 Iunie

Anticipând un sfârşit de săptămână aglomerat, prin desfăşurarea în municipiul Dej a Concursului Naţional de dans sportiv „Cupa Lation Angels” şi sărbătorii Rusaliilor, manifestările din acest an, dedicate copiilor, au avut loc miercuri, 31 mai. Ceea ce, desigur, nu i-a împiedicat pe cei mici să se bucure de o mega-petrecere pe gustul lor, într-o atmosferă de totală şi desăvârşită bună dispoziţie!

Evenimentul, organizat de Primăria Dej, a avut loc în Piaţa Bobâlna, copiii având parte de momente special pregătite pentru ei: spectacol de magie, dans, pictură pe faţă, modelare de baloane etc. De asemenea, în piaţă au fost amplasate un tobogan gonflabil şi un carusel, buna dispoziţie fiind asigurată prin prezenţa unor animatori costumaţi în personajele favorite din desenele animate şi de mascote. Iar îngheţata a fost, de bună seama, pe gratis!

După tradiţionalele urări adresate copiilor de primarul Costan Morar, petrecerea a început cu parada personajelor de poveste şi, în scurtă vreme, cu mic, cu mare, cei prezenţi în centrul oraşului au avut parte de o distracţie pe cinste.

M.V.
Foto: Oprişan Zoltan

Articole din aceeasi categorie