De unde vine luminarea

La începutul anilor ´90, secte și ”mișcări spirituale” de care nu auzisem până atunci invadaseră țara, întrecându-se, pe stadioane, în săli de teatru ori în parcuri, în promisiuni de vindecări miraculoase, integrări în absolut, „excursii” în Shambala, nirvane, întâlniri și comunicări cu zei din alte… zări și alte vremuri, reîncarnări, fericiri eterne etc.

Vremea miracolelor s-a lăsat, printre altele, cu internări la psihiatrie, cu părăsiri de domiciliu, cu sinucideri, uneori, cu convertiri la fel de fel de secte, cu… urinoterapii și închinări la falus-uri (lingam, ziceau unii), la zei, zeițe, guru și entități cu nume de îmbârligat și mintea și limba.

A trecut vremea, au trecut și miracolele, mă gândeam că suntem în secolul XXI, că ne-am reîntors la creștinism, că nu mai fugim după minuni promise de înțelepți asiatici din țările europene, că suntem tot mai mulți cei care, măcar de sărbători, mergem la Biserică și am învățat că mântuirea nu vine de la șamani, de la vrăjitoare cu fuste înflorate care leagă și dezleagă cununii ori de la cocoși sacrificați în direct pe posturile de televiziune. N-am bănuit în ce întuneric mă aflam până ce am ajuns la mașina mea parcată în centrul Clujului, aproape de Catedrala Ortodoxă, în stradă, de pe al cărei parbriz strălucea… „punctul de lumină”: un „fluturaș” maro, cu un fel de „blat de tort” cuprins de flăcări, la mijloc, invitându-mă la „Punctul de contact cu Tatăl Luminilor”, la a cărui atingere „toată energia negativă” va fi „scoasă din viața mea”.

Am ratat ocazia cu ”flacăra violet”, punctul ăsta de contact e la un fost cinematograf din Cluj, nu trebuie decât să completez pe verso-ul fluturașului un spațiu care mă îndeamnă: „Scrieți aici unde doriți să vedeți lumina lui Dumnezeu în viața dvs”. Apoi, într-o anume zi din săptămână, la o anume adresă (scrisă abia vizibil, probabil „în afara punctului de lumină”), de trei ori, la trei ore diferite, urmează ”atingerea punctului de contact cu Tatăl Luminilor”, după care „toată energia negativă” din mine se va duce pe pustii…

În mijlocul „blatului de tort” de pe verso-ul fluturașului, în spațiul pe care trebuie să scriu, e ceva care imită o cruce cu o inimă din care zboară o pasăre, în mijloc, și deasupra căreia scrie ”ISUS”, iar dedesubt ”Punct de lumină”.

Mă bate gândul să mă luminez, doar e atâta întuneric în țara asta de când s-a stins și flacăra violet, mintenaș începe campania electorală, s-au cam golit și psihiatriile…

„Grigoreee!”, aud deodată deasupră-mi.

Mă gândeam că e îngerul, dar văd că de la etajul patru mă strigă vecinul de la șapte: „Auzi, Grigore, am de crăpat niște lemne acasă, la țară. Nu vii să mă ajuți? Că știi să dai cu securea, și așa mai scapi și tu de… energia negativă adunată, peste săptămână, la servici”.

Până una, alta, scap fluturașul din mână. M-am luminat. Și, culmea, nu e ziua anunțată pentru luminare pe foicica lipită de parbrizul mașinii mele, iar eu n-am ajuns, încă, la „punctul de contact”.

Măi, să fie!

Grigore KITSKAVOI