De la World Vision, cîte cinci capre pentru 24 de familii din Iara

24 de familii din comuna Iara vor primi miercuri, 26 septembrie, cîte cinci capre din partea Fundaţiei World Vision şi vor fi invitate să intre în marea familie a crescătorilor de animale şi să înveţe tainele acestei meserii frumoase – a anunţat Laura Runcanu, specialist Comunicare al WV.

Animalele vor fi distribuite prin tragere la sorţi, în cadrul evenimentului „Creşterea caprei în mediul rural – tradiţie şi dezvoltare”, care se va desfăşura de la ora 12:00, la stîna de la Fîntîna satului, în comuna Iara. Evenimentul – organizat în colaborare cu Primăria comunei Iara – face parte dintr-un proiect mai amplu al Fundaţiei World Vision România, prin care producătorii de subzistenţă din judeţul Cluj sînt sprijiniţi pentru a-şi creşte producţia agricolă şi pentru a accesa pieţele de desfacere.

Pe parcursul lunilor august si septembrie, World Vision România a oferit 400 de capre de lapte unui număr de 80 de familii din judeţul Cluj.

Miercuri, la Iara, după distribuirea caprelor pentru cele 24 de familii va urma un concurs „Cine mulge mai repede”, iar de la ora 14:30 – un spectacol folcloric prezentat de Grupul de copii „Făgeţeanca” al Şcolii Generale din comuna Iara, după care – o degustare de produse tradiţionale.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie