Contribuţia militarilor români în Afganistan în domeniul intelligence, apreciată de omologii americani şi australieni

Fort Hood Sentinel

Operaţiunea Enduring Freedom a oferit un cadru neobişnuit în care ţările membre NATO au construit relaţii valoroase şi au cîştigat experienţă comună încercînd să atingă obiectivele comune. De-a lungul a aproape 13 de ani, una dintre relaţiile care a înflorit a fost cea între militarii americani, australieni şi români din domeniul intelligence în cadrul misiunilor ce au avut loc la Kandahartinel.

Lt. col. Matt Gill, ofiţer superior de intelligence, a prezentat o perspectivă neobişnuită în ceea ce priveşte contribuţia românească în sfera serviciilor de informaţii în provincia Kandahar din anul 2002. În prima misiune desfăşurată la Kandahar, în 2002, ca ofiţer în cadrul serviciului de informaţii, Gill a primit o cerere specială din partea superiorului său, cerere care l-a luat prin surprinderetată.

“Îmi amintesc că m-am aşezat în baraca de lemn pe care o construisem, iar ş eful meu a venit la mine şi a spus: “Auzi Matt, vin nişte români”, şi primul lucru care mi-a trecut prin minte, care era în ADN-ul meu, a fost că românii au făcut parte din Pactul de la Varsovia”, povesteşte Gill. “Eu sînt din Texas, dar am crescut în Europa. Am făcut liceul în Bruxelles, Belgia, şi am făcut şcoala elementară în Germania de Vest, atunci cînd existau Germania de Est şi Germania de Vest. Exista NATO şi Pactul de la Varşovia, iar România a fost o parte a acelui pact”, a mai spus el.

Lt. col. Gill spune că a trecut peste şocul iniţial şi a mers pînă la aerodrom cu unul dintre subofiţerii lui pentru a-i prelua pe români.

Avionul “C-17 a aterizat şi niciunul dintre noi nu ştia exact la ce să se aştepte. Cred că ambele părţi doar se holbau una la cealaltă. Majoritatea românilor nu prea vorbeau engleza, iar eu cu siguranţă nu vorbeam româneşte. Am dat numai mîna, i-am cazat şi nu am schimbat nici un cuvînt. Doar am dat mîna şi i-am instalat, fără să schimbăm vreun cuvînt. Pur şi simplu nu ştiam ce să facem”, a declarat ofiţerul american.

La scurt timp, Gill a aflat că unul dintre soldaţii români vorbea engleza foarte bine şi avea o afinitate pentru SUA, ceea ce a oferit puntea de comunicare de care Gill avea nevoie.

“La prima noastră întîlnire am reuşit să ne cunoaştem cît de cît. Nu am vorbit nimic de servicii de informaţii, doar am vorbit unul cu celălalt (…) Toate acele idei preconcepute cu care crescusem s-au risipit. A fost bine să văd că vălul Războiului Rece nu mai exista”, a declarat el.

Românii au început imediat să manifeste interes faţă de operaţiunile din jurul bazei aeriene şi doreau să vadă cum se vor încadra în “peisajul din Kandahar”, a spus el.

În 2002, Kandaharul era un loc foarte diferit faţă de cum este acum. Potrivit lt.col. Gill, a existat o criză de identitate în rîndul românilor, în ceea ce priveşte rolul lor ca profesionişti de intelligence şi cum urmau să contribuie. “Aproape 13 ani mai tîrziu, comunitatea serviciilor de intelligence este în mare parte românească, este a lor, si-au ales propriul drum şi asta a fost o mare satisfacţie în plan profesional”, a spus el.

La rîndul său, Mick Hahn, maior în armata australiană, a explicat dinamica modului în care ţări precum România, din fostul bloc comunist, şi-au dezvoltat propriul stil de analiză a informaţiilor. Multe foste ţări membre ale Pactului de la Varşovia sînt încă foarte influenţate de doctrină şi de comandanţii lor”, spune Hahn.

“Deci, le-a luat românilor mulţi ani să ajungă să gîndească după modelul NATO, în care informaţia curge şi conduce operaţiunile”, spune el. “A fost interesant să văd românii, ungurii şi bulgarii adaptîndu-se la acel mod de gîndire. Cred că va mai dura cîţiva ani pentru a ajunge acolo unde îşi doresc, pe partea tehnică a lucrurilor, dar nu am nicio îndoială că vor ajunge acolo în cele din urmă”, apreciază Hahn.

Pe măsură ce au trecut anii şi românii şi-au dezvoltat propria identitate de intelligence, ei au construit legături şi prietenii de nepreţuit în timpul în care au colaborat cu SUA şi Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan (ISAF).

“Îmi amintesc că la sfîrşitul lunii noiembrie în 2002, românii ne-au invitat în biroul lor ca să urmărim cum presedintele George Bush este întîmpinat în România în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. Am stat toţi într-o cameră mică, privind discursul pe un televizor vechi, cu semnal slab. Cînd preşedintele Bush a afirmat că soldaţii noştri luptau cot la cot în Afganistan, cred ca acela a fost un moment important pentru noi şi pentru surorile şi fraţii noştri români din Kandahar”, a rememorat Hahn.

“La început, a fost interesant cît de repede americanii şi românii au realizat că sîntem cu toţii aici, în acelaşi mediu plin de praf, pentru aceeaşi misiune. Acum, cînd vad că a trecut un deceniu şi un contingent de intelligence, format din cinci bărbaţi, s-a dezvoltat într-o contribuţie masiva, iar prieteniile au durat, cred este cu adevărat uimitor”, a povestit la rîndul său Gill.