Concert de Crăciun, oferit dejenilor de Rotary Club Dej

Centrul Cultural ARTA a găzduit, zilele trecute, „Concertul de iarnă”, organizat de Rotary Club Dej, în parteneriat cu Primăria Dej. Un concert de o înaltă ținută artistică dăruit dejenilor, la fel ca și în anii trecuți, din dorința de a aduce liniște și bucurie în sufletele tuturor.

Concertul a cuprins colinde, lieduri, canțonete și arii celebre din opere și operete, în interpretarea soliștilor grupului Pro Voice: Ioana Badiu – soprană (Membră de Onoare a Rotary Club Dej), Alexandra Hordoan – mezzosoprană, Horațiu Ruști – bariton și Petre Macedoneanu – tenor, acompaniați la pian de Olga Bordaș. Invitat special: Petre Burcă – bas, de la Opera din Cluj, care a fost nu numai interpret, ci și prezentator, plin de har și umor, al spectacolului.

Din programul extrem de variat, prezentat de cei cinci invitați, nu au lipsit piese cunoscute din repertoriul liric național și internațional, precum: Time to say Goodbye (F. Sartori), Tiribomba (Guillaume Cottrau), O noapte sfântă (A. Adam), O ce veste minunată (D. G. Kiriac), La Vitleem, colo-n jos (Nicolae Lungu), Noapte de vis (J. Mohr, F.X. Gruber) etc.

O seară a muzicii de calitate, de care s-au bucurat toți cei prezenți în sală, și care a încheiat seria celor 12 manifestări artistice prilejuite de redeschiderea, în 4 decembrie, a Centrului Cultural ARTA din Dej.

M.V.

Articole din aceeasi categorie