Concert de colinde de înaltă ţinută artistică, la Iclod

În comuna Iclod se respectă tradiţiile. Avem aici în vedere valorificarea şi promovarea vechilor obiceiuri populare, dar şi permanentizarea unor manifestări culturale de amploare.

Una din ele a avut loc joi seara în sala Centrului Cultural din vecinătatea Primăriei, unde peste 400 de spectatori au fost prezenți la ediţia a VII-a a concertului de colinde de Crăciun „Larg deschideţi poarta sufletelor voastre. N-am venit să cerem, am  venit să dăm”. Spectacolul organizat de Primăria şi Consiliul Local Iclod, în colaborare cu  Asociaţia Culturală „Dansatorii de pe Someş”, s-a bucurat de mare succes, asistenţa numeroasă (printre care şi mulţi gherleni) având ocazia să facă cunoştinţă cu cele mai frumoase colinde şi cântece de Crăciun, unele din ele provenind de pe meleagurile someşene, chiar din zona Iclodului.

Am avut parte de un  program bogat şi cu artişti de toate vârstele, de la copii de 7-8 ani, până la horitori de 80 de ani. Au colindat: Corul Şcolii Gimnaziale Iclod, Ansamblul folcloric „Tradiţii Ormănene”, condus de Aurora  Cozma, Grupul de tineri  „Preotul Luca” din Iclod, condus de preotul paroh al Bisericii Ortodoxe din Iclod, Nicu Claudiu Herinean, Grupul „Sf. Nicolae”, format din 15 corişti ai Bisericii Ortodoxe Iclod, dirijat de pr. Nicu Claudiu Herinean (superbă evoluţie, felicitări!), Ansamblul folcloric „Dansatorii de pe Someş”, coordonat de soţii Emil şi Janina  Bodea, şi interpreţii de muzică populară Ioana Maria Câmpan, Bogdan Găbudean, Anuţa Nemeş-Mânecan, Crina Bujiţă, Ioana Roman şi Lidia Şom. Invitat special: Năstăcuţa Iuga, din Maramureş. În premieră, tinerii Ansamblului „Dansatorii de pe Someş” au susţinut un moment folcloric specific Iclodului: „Uratul  colacului”. La sfârşitul reprezentaţiei, cu toţii s-au reunit într-un colind tradiţional, urând tuturor sărbători fericite şi un An Nou cu sănătate şi cu multe împliniri.

Prezentatorul spectacolului a fost chiar primarul comunei Iclod, Emil Pârţoc, care, la fel, a urat tuturor sărbători binecuvântate şi un An Nou plin de realizări.

Iclodul se respectă în domeniul culturii, dar şi în investiţii edilitar-gospodăreşti. O   dovadă concretă au fost şi aceste momente artistice de la finele unui an cu multe lucruri bune făcute în satele componente ale comunei de pe Valea Someşului Mic.

Szekely Csaba

Articole din aceeasi categorie