Concert coral la Gherla

Vineri, 29 iunie, de la ora 19:00, Catedrala Armenească din centrul municipiului Gherla va găzdui un concert de muzică corală.

Cu această ocazie va evolua corul „Hasdera” din oraşul Afula, situat în nordul Israelului, în Galileea. În repertoriu figurează piese corale ale unor compozitori din Israel, dar şi din alte ţări. Delegaţia israeliană numără 32 de membri şi, în afara reprezentaţiei de la Gherla, va mai susţine un concert coral şi în municipiul Sighetu Marmaţiei. În oraşul de pe Someş oaspeţii vor vizita obiective istorice şi turistice, dar şi lăcaşuri de cult.

Pe baza bunelor relaţii de prietenie şi colaborare statornicite în ultimii trei ani între oraşele înfrăţite Gherla şi Kiryat Motzkin (Israel), vara trecută a mai cântat un cor din Ţara Sfântă în biserica armenească. De asemenea, Ansamblul „Dansatorii de pe Someş”, condus de soţii Emil şi Janina Bodea, întreţine relaţii strînse cu formaţia de dansuri din Kiryat Motzkin, an de a susţinând programe comune.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie