Concert caritabil: Doina Cornea – Lumina din întuneric

„Pentru adevărul spus cu curaj. Pentru libertatea asumată în ciuda oricărui risc. Pentru cei ce n-au încetat să mai gândească”.

Sub acest motto se va desfășura sâmbătă, 7 martie, la Cluj-Napoca, un concert caritabil – „Lumina din întuneric”, fondurile adunate fiind destinate unei cauze nobile: aceea de a sprijini înființarea Fundației „Doina Cornea” și de a transforma casa în care a locuit într-un muzeu „deschis tuturor celor ce vor să își cunoască adevărata istorie”.

„Doina Cornea a fost un reper strălucitor de conștiință în întunericul spiritual al comunismului românesc și ne-a arătat un drum al libertății asumate, pe care puțini s-au încumetat să pășească în acele vremuri. Acum, mari artiști urcă împreună pe scenă pentru a păstra vie memoria Doinei Cornea și pentru a duce mai departe valorile ei” – arată organizatorii.

Concertul va avea loc de la ora 19:00, în sala Auditorium Maximum (str. Emm. de Martonne nr. 1). Din program: Ansamblul Flauto Dolce, cu instrumente de epocă; recital de vioară Alexandru Tomescu. Concertul caritabil „Lumina din întuneric” va fi urmat de prezentarea unei licitații de obiecte personale și obiecte de artă create de Doina Cornea, din colecția familiei, organizată de ArtMark.

Costul unui bilet este de 50 de lei. Întreaga sumă va merge spre înființarea Fundației ”Doina Cornea” (suma necesară fiind de 200.000 lei). Biletele au fost puse în vânzare și se pot cumpăra prin platforma eventim.ro.

Fiecare participant la concert va primi o Diplomă comemorativă care atestă că face parte din primii 1.000 de români care au susținut înființarea fundației și casei memoriale „Doina Cornea” din Cluj-Napoca.

Evenimentul este suținut de Societatea de avocați Iordăchescu & Asociații. Invitați speciali: personalități de vârf din elita culturală și politică a țării.

M. T.

Articole din aceeasi categorie