Comunităţi rurale mobilizate de copii

Actiune-voluntariat-1550 de kilograme de deşeuri colectate selectiv din cinci sate din comuna Tureni, 48 de saci de gunoi adunaţi de pe uliţele satului Sînpaul şi 100 de metri pătraţi de gard transformaţi într-o operă de artă în Floreşti – sînt rezultatele palpabile ale celor trei acţiuni comunitare iniţiate de echipa Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca şi realizate în perioada 31 martie – 6 aprilie, în cadrul proiectului „Voluntariatul, o punte între etnii”.

Peste 230 de  elevi de toate vîrstele, profesori, părinţi şi reprezentaţi din primăriile celor trei comune s-au mobilizat pentru face prin forţe proprii o schimbare în comunităţile lor.

În Floreşti, la Şcoala Gimazială „Gheorghe Şincai”, peste 65 de elevi şi voluntari, coordonaţi de profesorul Actiune-voluntariat-2de desen Dan Vlasiu, au lucrat timp de două zile la tranformarea gardului şcolii. Dintr-un gard de beton gri, mîinile harnice ale tuturor celor implicaţi au realizat cea mai mare operă de artă din Floreşti, 100 de metri pătraţi cu frumoase peisaje din natură. Acum, gardul are rolul nu doar de delimitare a spaţiului, ci și de înfrumuseţare a incintei şcolii.

În cele cinci sate din comuna Tureni, locuitorii s-au mobilizat şi au colectat selectiv peste 500 sute de kilograme de deşeuri. Au răspuns iniţiativei de colectare selectivă de la elevi de grădiniţă, pînă la persoane de peste 50 de ani, mobilizate de reprezentanţii primăriei, dar şi de preotul satului, în cazul comunităţii din Ceanu Mic.Actiune-voluntariat-3

Acţiunea din Sînpaul a presupus implicarea tuturor elevilor din clasele primare într-o amplă activitate de strîngere de deșeuri din sat. Împărţiţi în echipe şi alături de profesori şi de voluntari, în cîteva ore copiii au strîns peste 45 de saci de deșeuri.

Toţi cei implicaţi s-au bucurat să participe la acţiunile de voluntariat şi au înţeles că este nevoie de contribuţia fiecăruia pentru a aduce îmbunătăţiri vizibile în comunitate.

Articole din aceeasi categorie