Într-un oraş sufocat de trafic cum este Cluj-Napoca, amenajarea a cât mai multe spaţii verzi a devenit o necesitate. O dezbatere în acest sens, iniţiată de Societatea Organizată Sustenabil – S.O.S. Cluj, va avea loc vineri, de la ora 17, la Urania Palace. Demersul vine odată cu creșterea interesului autorităților, dar și al cetățenilor pentru […]
Consiliul Județean Cluj continuă să investească în domeniul sănătăţii: forul administrativ a achiziționat recent 25 de echipamente și aparate medicale ultramoderne, care au fost date în folosință în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj. Valoarea aparatelor și echipamentelor achiziționate este de peste 250.000 de lei. Banii special alocați în acest scop […]
Echipa de muncitori care efectuează lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand au scos, marţi, la lumină, ruine ale unui zid despre care se crede că ar fi vechi de 300 de ani. Alături de zidul respectiv a fost dezgropată şi o pivniţă. Descoperirea s-a făcut la intersecţia străzilor Regele Ferdinand şi 21 Decembrie 1989. […]
În contextul declarării anului 2019 drept “Anul Sănătăţii”, Consiliul Judeţean Cluj continuă dotarea spitalelor clujene, iar în acest sens a achiziţionat două noi echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea forului judeţean. Noile dotări fac parte dintr-un amplu program de investiţii în sistemul medical clujean, investiţii care vor […]
Consiliul Judeţean Cluj continuă procedura de expropriere de terenuri situate pe raza localităţilor Apahida şi Cluj-Napoca pentru a putea realiza etapa a doua a proiectului de amenajare a Râului Someşul Mic. „Având în vedere faptul că exproprierea pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Amenajarea râului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj”, pe raza localităților […]
Membrii secţiilor de votare din judeţul Cluj au fost aşteptaţi aseară la sosirea cu rezultatele votului şi cu sacii cu buletinele de vot cu bomboane calmante, antistres şi antisomn. Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Cluj au gândit acţiunea ca o recompensă pentru cei care au stat ore întregi în secţiile de votare şi care sunt obosiţi. […]
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe pierde definitiv procesul cu conducerea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu’’ privind schimbarea componenţei Consiliului de Administraţie al RA Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Şi asta după ce Curtea de Apel Cluj a dispus respingerea recursului formulat de reprezentanţii forului judeţean împotriva sentinţei Tribunalului Cluj prin care s-a constatat că Hotărârea Consiliului Judeţean […]
Ziua Naţională a României va fi marcată, la 1 decembrie, la Turda prin ample manifestări organizate de autorităţile locale. Activităţile vor debuta la ora 11 la Biblioteca Municipală „Teodor Murășanu”, unde va avea loc Conferința “Intelectuali turdeni persecutaţi în perioada regimului comunist din România”, susţinută de muzeograf Horațiu Groza. Tot de la ora 11, la […]
Mai este timp până la sfârşitul anului, dar în municipiul Gherla se simte deja febra sărbătorilor de iarnă. De câteva zile în pieţele şi străzile principale ale oraşului au apărut maşinile firmei „Neon” care execută lucrările la iluminatul public de sărbători. În Piaţa Libertăţii au şi fost montate becurile multicolore şi decoraţiunile de sărbători. Acelaşi […]
Una dintre clădirile Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va fi supusă unor lucrări de extindere și etajare în cadrul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Cluj. Investiţia se ridică la 1.200.000 de lei şi vizează, în principal, optimizarea circuitelor funcționale medicale, astfel încât acestea să respecte pe deplin normele igienico-sanitare. În acest fel, atât […]
Cluj-Napoca se alătură orașelor Milano, Paris, Berlin, Amsterdam și Vejle, fiind al șaselea oraș pilot în cadrul proiectului european REFLOW, care urmărește schimbul de idei și bune practici ce implică tranziția către o economie sustenabilă, prin crearea de strategii durabile în industrie, politici publice și inovare urbană. Împreună cu Primăria Cluj – Napoca și Institutul […]
Primăria Cluj-Napoca invită cetăţenii ale căror acte de identitate au expirat sau sunt în prag de expirare și doresc să-și exercite dreptul de vot, să se prezinte pe strada Moţilor nr.5, la sediul , Direcţiei de evidenţă a persoanelor pentru preschimbarea lor. Actele necesare pot fi accesate pe site- ul www.primariaclujnapoca.ro, secţiunea Administrație / Evidenţa […]
Timpul splendid de la mijlocul lunii noiembrie i-a scos la lucru şi pe locuitorii celei mai mari comune din judeţul Cluj, Sic. Acolo trăiesc oameni harnici, apreciaţi mai ales în domeniul construcţiilor. Mulţi lucrează atât în ţară, cât şi în străinătate (asta făceau şi înainte de 1989). Nu numai pentru gospodăriile lor fac mult, ci […]
Indiferent de condiţiile meteorologice, în incinta stadionului din parcul municipiului Gherla, la 1 decembrie se deschide pentru public pationarul artificial, ne-a declarat directorul SC ADP SA, Genel Mureşan. Până în urmă cu doi ani gherlenii dispuneau, pentru patinaj, doar de lacul de agrement din mijlocul parcului, care timp de zece ani a îngheţat doar sporadic. […]
După ce a intrat în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca, Parcul Feroviarilor urmează să fie readus la viaţă. Consilierii locali clujeni vor dezbate, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre privind revitalizarea și activarea Parcului Feroviarilor. Iniţiativa a stat blocată ani de zile, până când municipalitatea a reuşit să preia parcul de la Ministerul Transporturilor. Acum, aici […]
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță implementarea, cu caracter experimental, a măsurii de permitere a accesului taxiurilor pe banda dedicată transportului în comun și bicicletelor de pe Bd. Nicolae Titulescu, exclusiv pe tronsonul cuprins între str. Slănic și str.Valeriu Braniște. Sunt şi câteva condiții. În primul rând, municipalitatea precizează că accesul este permis doar taxiurilor cu client. […]
Mai multe curţi interioare ce aparţin de domeniul public al municipiul Turda vor fi modernizate în cadrul unui proiect de investiţii al primăriei din localitate. Edilul Cristian Matei a anunţat că, luni, au început lucrarile de modernizare a curții interioare care deservește locuințele de pe strazile Lotus 1-5, Lianelor 6-8, Amurgului 28-32 și Toamnei 2-4. […]
Consilierii locali clujeni vor dezbate un proiect de hotărâre privind cofinanțarea de la bugetul local, cu suma de 472.000 lei, pentru construcţia unui complex sportiv în Parcul Central din orașul Ungheni, Republica Moldova. Municipiul Cluj-Napoca şi oraşul Ungheni sunt înfrăţite. Iniţiativa este doar o parte a proiectului „Reabilitarea Parcului Central, etapa IV, din orașul Ungheni, […]
Chiar dacă ne găsim în a doua jumătate a lunii noiembrie, în comuna Jucu încă se lucrează de zor la modernizarea străzilor. Zilele trecute, când am făcut un nou popas în localitatea ce găzduieşte Tetarom III, încă de la intrarea în comună, pe marginea şoselei naţionale Cluj-Napoca – Dej am observat asfaltul proaspăt turnat pe […]
Zilele trecute a avut loc o nouă şedinţă a Consiliului Local Gherla, pe a cărei ordine de zi s-a aflat un proiect de hotărâre privind predarea către Compania Națională de Investiții a actualului teren 2 al stadionului din parcul mare al municipiului Gherla, în vederea construirii unui bazin de înot didactic (probabil, cei care conduc […]