Reapar grădinile în spatele blocurilor, la Cluj-Napoca?

Într-un oraş sufocat de trafic cum este Cluj-Napoca, amenajarea a cât mai multe spaţii verzi a devenit o necesitate.

O dezbatere în acest sens, iniţiată de Societatea Organizată Sustenabil – S.O.S. Cluj, va avea loc vineri, de la ora 17, la Urania Palace. Demersul vine odată cu creșterea interesului autorităților, dar și al cetățenilor pentru descoperirea de noi locuri care pot fi înverzite în oraș. Cel mai bun exemplu este proiectul finalist, propus la Bugetarea Participativă din acest an de către Octav Florescu, ‘Grădini pe acoperișuri și fațade’ sau recenta propunere a urbaniștilor de la Planwerk pentru amenajarea Canalului Morii în zona Parcului Rozelor – unde se propune o reorganizare a grădinilor comunitare existente pe Someș. Organizatorii evenimentului vor să atragă atenţia asupra faptului că grădinăritul comunitar este o soluție locală la o problemă globală: criza climatică ce afectează întreaga planetă. Potrivit acestora, argumentele pentru a grădinări în interiorul orașului sunt ecologice, în primul rând, legate de producerea de hrană sănătoasă și proaspătă, dar și de ordin civic pentru că grădinăritul comunitar este un excelent liant social. “Noi, membrii SOS Cluj, ne-am imaginat cum ar arăta Cinema Dacia cu o grădină îngrijită de locuitorii din zonă. Credem că acest proiect pilot, dacă e demarat în urma bugetării participative de anul acesta, ar inspira sute de mănăștureni și clujeni să folosească acoperișurile propriilor blocuri, contribuind la înverzirea griului cartierelor noastre. Bineînțeles că o să fie un proces complicat, dar pentru acest lucru ne întâlnim: să vedem cum îl putem simplifica!

Scopul întâlnirii noastre cu factori de decizie în oraș, la nivel național (parlament) sau cu cetățeni și profesioniști care cer și oferă soluții pentru a înmulți spațiile verzi din oraș este acela de a găsi o formulă de politici și mecanism locale (și naționale) prin care putem încuraja și înmulți practicile de grădinărit din interiorul orașelor noastre”, spun organizatorii.

Clujenii vor aer curat şi spaţii verzi

Proiectul care a strâns cele mai multe voturi din cele 15 câștigătoare prin programul de bugetare participativă din acest an este “Aer curat Cluj” (428 de voturi) şi prevede realizarea de fațade verzi și plantarea de copaci de mari dimensiuni. De asemenea, un proiect finalist care vizează înverzirea faţadelor şi acoperişurilor îşi propune să motiveze proprietarii să îşi renoveze imobilelel din punct de vedere ecologic prin investiţia de panouri solare şi grădini urbane.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie