Iluminat public de sărbători la Gherla

Mai este timp până la sfârşitul anului, dar în municipiul Gherla se simte deja febra sărbătorilor de iarnă.

De câteva zile în pieţele şi străzile principale ale oraşului au apărut maşinile firmei „Neon” care execută lucrările la iluminatul public de sărbători. În Piaţa Libertăţii au şi fost montate becurile multicolore şi decoraţiunile de sărbători. Acelaşi „scenariu” ca şi anul trecut, doar cu mici modificări. Copiii, părinţii şi bunicii au şi asaltat părculeţul din faţa impozantei Catedrale Armeneşti din centrul oraşului, unde la orele serii se simte din plin atmosfera sărbătorească. În perioada imediat următoare vor fi montate decorațiunile de Crăciun şi Anul Nou pe străzile principale, dar şi la ieşirile spre Cluj-Napoca şi Dej. S-au adaptat momentului festiv şi unităţile de alimentaţie publică de pe raza urbei, dar şi instituţiile. Peste tot, becuri multicolore şi aranjamente florale specifice sărbătorilor de iarnă. La fel se întâmplă şi în frumosul parc al oraşului, unde pe marginea aleilor s-au montat noi surse de lumină.

De câţiva ani, în Piaţa Libertăţii şi în parc sculptorul Galgóczi Ioan pregăteşte mereu surprize noi micilor locatari al municipiului. După sania trasă de reni şi Moşul instalat la intrarea în Catedrala Armenească, tot acolo, în luna decembrie vor apărea   noi decoraţiuni realizate din lemn, ale artistului gherlean. Domnia sa ne-a declarat că va fi ceva nou atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Sfârşitul anului 2019 aduce noi bucurii şi satisfacţii gherlenilor.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie