Economie circulară și regenerativă în Cluj-Napoca

Cluj-Napoca se alătură orașelor Milano, Paris, Berlin, Amsterdam și Vejle, fiind al șaselea oraș pilot în cadrul proiectului european REFLOW, care urmărește schimbul de idei și bune practici ce implică tranziția către o economie sustenabilă, prin crearea de strategii durabile în industrie, politici publice și inovare urbană.

Împreună cu Primăria Cluj – Napoca și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare, Transilvania IT Cluster și Aries Transilvania contribuie la definirea unei strategii posibile de eficientizare a consumului energetic și la crearea unei rețele de actori ce pot contribui la conștientizarea de către cetățeni a consumului existent la nivelul orașului.

Fiecare dintre orașele pilot din cadrul proiectului REFLOW abordează felul în care resurse precum mâncarea, textilele, energia, plasticul, imobilele sau spațiile expoziționale pot fi reintroduse în circuitul economic, urmărind tranziția de la o economie liniară la una de timp circular. Economia circulară este aceea în care valoarea produselor, materialelor și resurselor este menținută cât mai mult, iar producerea deșeurilor este minimizată. Astfel, se urmărește creșterea eficienței utilizării resurselor, dar și obținerea unui echilibru între economie, mediu și societate.
REFLOW este finanțat prin programul Orizont 2020 de cercetare și inovare al Uniunii Europene, sub acordul nr. 820937. Proiectul se finalizează în mai 2022.

Articole din aceeasi categorie