Noutăți edilitare, la Sic

Timpul splendid de la mijlocul lunii noiembrie i-a scos la lucru şi pe locuitorii celei mai mari comune din judeţul Cluj, Sic. Acolo trăiesc oameni harnici, apreciaţi mai ales în domeniul construcţiilor. Mulţi lucrează atât în ţară, cât şi în străinătate (asta făceau şi înainte de 1989). Nu numai pentru gospodăriile lor fac mult, ci şi pentru comunitatea în care trăiesc.

Zilele trecute se lucra la consolidarea marginii străzii principale din vecinătatea Bisericii Reformate  (monument istoric de mare valoare arhitectonică), unde Primăria doreşte să amenajeze locuri de parcare pentru autoturisme, ţinând cont de numărul mare de turişti care vizitează acest frumos lăcaş de cult, ce datează din secolul  al XIII-lea. Tot acolo se găseşte şi Muzeul satului, la fel de mult căutat în toată perioada anului. În ultima perioadă, în comuna Sic a fost finalizată construcţia noului  cabinet medical, aflat chiar în centrul localităţii. S-a finalizat şi amenajarea capelei din cimitir şi au fost  asfaltate noi străzi. Putem spune că la Sic nu există uliţă sau … potecă neasfaltată. După cum declara, zilele trecute, primarul Sallai Janos, în curând va fi reabilitat şi drumul ce trece prin comună, adică strada a I-a.

Recent, din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii au fost alocaţi 1.583.669 lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public la Sic, unde nu de mult au fost amenajați noi indicatori de circulaţie în stilul artei populare specifice zonei, cu direcţia şi numele tuturor străzilor de pe raza localităţii.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie