Casă distrusă de flăcări, în comuna Buza

Pompierii clujeni au intervenit miercuri după amiază cu trei autospeciale pentru a stinge flăcările ce au izbucnit la o casă de locuit din satul Rotunda, comuna Buza.

Până la sosirea echipajelor de pompieri, flăcările cuprinseseră o mare parte din imobil, astfel că, deși pompierii s-au luptat mai bine de două ore cu flăcările, casa a fost distrusă aproape în totalitate.

Din fericire, nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment.

Din cercetările preliminare rezultă că incendiul ar fi pornit de la o defecțiune a instalației electrice a locuinței.

M. T.

Articole din aceeasi categorie